Preşedinte Radu Moldovan: Viitorul sună bine la PSD. Sunt un prieten mai mare al tinerilor care fac ceva pentru comunitate

Președintele PSD Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan, le-a spus celor peste 60 de tineri candidați ai formațiunii la alegerile locale că le va fi „un prieten mai mare” atâta timp cât aceştia vor fi de bună-credinţă şi vor face face ceva pentru comunitatea pe care o reprezintă.  Acesta le-a spus să nu vizeze doar funcţii şi să nu se aştepte ca seniorii să se dea la o parte pentru a face loc tinerilor.

Trebuie să vă gândiţi prima dată la ce-aţi putea face voi pentru semenii voştri, cum aţi putea să-i convingeţi că puteţi să îi conduceţi, că le puteţi asigura viitorul. În a doua etapă, o să aibă ei de grijă ca voi să ajungeţi într-o poziţie sau alta. Dar dacă vă construiţi un proiect unde vreau să ajung eu, musai, o să reuşiţi mai puţin. Dacă o să vă gândiţi la semenii voştri, la comunitatea voastră, la echipa voastră, natural, veţi vedea că se vor întâmpla lucrurile. Dacă o să urmăriţi doar să ajungeţi voi undeva, o să reuşiţi, câţiva, conjunctural, dar nu foarte mulţi.

Cei care au doar proiecte personale, nu o să mă aibă prieten, pentru că nu au succes proiectele lor”, le-a spus Radu Moldova tinerilor social-democraţi.

         Acesta a precizat că nu a fost membru al Organizaţiei de Tineret, pentru că a intrat prea târziu în politică. „Am intrat în politică la 31-32 ani, dar la 35 ani am ajuns deputat, cu o muncă foarte susţinută şi cu o dorinţă foarte mare de a face ceva pentru oameni. Organizaţia de Tineret este importantă. Trebuie să dăm Cezarului ce-i al Cezarului. Astăzi arată cel mai bine. Astăzi, în sfârşit este organizaţie care poate să se impună, care se poate face auzită, care poate revendica ceva. A fost o organizaţie bunicică şi pe vremea lui Daniel Suciu, a lui Adrian Moldovan, a lui Marius Bor, a lui Neluţu Botiş, dar astăzi arată cel mai bine”, a menţionat liderul PSD, apreciind munca făcută de liderul de la juniori, Bogdan Ivan. Acesta a dat ca exemplu de reuşită în politică, plecând de la tineret, pe Nicolae Moldovan care a ajuns primarul Becleanului la 29 ani, pe Romeo Florian – la Lechinţa, iar Daniel Suciu-deputat.

„Toate lucrurile depind de voi. Este loc pentru noi toţi. Avantajul nostru este că putem să ne ducem la oameni, oriunde, în orice sat, oraş sau municipiul Bistriţa, cu capul sus şi să le spunem ce am reuşit să facem. Suntem un partid al oamenilor serioşi, al celor care fac.

Aştept propunerile pentru lista CJ, aşteptăm să vedem proiectele voastre pentru comunităţile în care doriţi să candidaţi pentru o funcţie.

Am rugămintea să nu trăiţi cu impresia că dacă sunteţi tineri asta înseamnă totul şi cei care sunt un pic mai în vârstă nu mai sunt buni de nimic şi voi trebuie să le luaţi locul. Trebuie să demonstraţi lucrul acesta prin ceea ce sunteţi, prin ceea ce puteţi face, prin ceea ce propuneţi. Şansele de reuşită sunt unele mari. Sunt foarte bucuros că viitorul sună bine. Îmi doresc ca cât mai mulţi dintre voi să vă regăsiţi în diferite poziţii pentru a putea influenţa deciziile care privesc viaţa noastră de zi cu zi”, le-a mai transmis tinerilor Radu Moldovan.

         Acesta le-a spus candidaţilor din rândul TSD că formaţiunea pleacă cu prima şansă la alegerile locale din 5 iunie, cu o şansă pe care nu a mai avut-o PSD. „Nu am plecat vreodată cu o asemenea şansă. Nu am avut un asemenea fundament. Vom arăta încă o dată, în 5 iunie, că oamenii votează oameni, lideri, pe cei în care cred că le pot asigura un viitor mai bun şi mai puţin doctrine”, a concluzionat preşedintele PSD BN, răspunzând celor care cred că Bistriţa-Năsăud este „un judeţ de dreapta”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5