Premiile revistei Mişcarea Literară

Cotată drept una dintre cele mai bune reviste literare din ţară, fiind premiată de către Asociaţia Revistelor printr-un juriu condus de către Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, revista Mişcarea Literară apare neîntrerupt de 21 de ani, în seria nouă, datorită, în primul rând, directorului Olimpiu Nuşfelean, cel care îşi dedică din timpul lui pentru ca publicaţia să vină neîntrerupt în faţa cititorilor.
Îi sunt alături în acest demers oamenii din redacţie – Ioan Pintea – redactor şef, Virgil Raţiu – redactor şef adjunct, Ionela Nuşfelean – secretar de redacţie -, dar şi o serie de colaboratori constanţi. Bogăţia materialelor, dar şi a numelor ce girează revista, se vede şi în receptarea acesteia în rândul scriitorilor. Apoi, dosarele care de-a lungul vremii au adus în faţă scriitori clasici sau contemporani sunt şi ele bine conturate. Este de ajuns să vă menţionăm doar dosarele apărute în acest an în numărul 1 dedicat lui Marin Preda la Centenar, nr. 2-3 lui Mihai Zamfir, iar numărul 4, în pregătire, va conţine un dosar dedicat profesorului Gavril Scridon, tot la Centenar.
Zilele trecute, Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc” a găzduit colocviul Mizele prozei actuale şi premiile revistei Mişcarea Literară. În acelaşi cadru s-a lansat şi volumul de poezie "Linia orizontului" a poetului Ion Radu Zăgreanu, apărut la Editura George Coşbuc.
Juriul format din Olimpiu Nuşfelean, Ioan Pintea şi Virgil Raţiu (redactorii revistei) a hotărât ca premiul pentru poezie să meargă la Mircea Petean, şi pentru proză, la Ioan Cioba.Menu Maximinian a primit Premiul pentru poezie al Bibliotecii Județene Bistrița-Năsăud și Premiul pentru critică literară al revistei Mișcarea literară.
Urăm revistei Mişcarea Literară mulţi ani întru promovarea literaturii de calitate, iar redactorilor, în special directorului Olimpiu Nuşfelean, multă sănătate pentru a putea duce mai departe acest proiect pentru care şi-a sacrificat din timpul scriitorului. Cu toate acestea, atât directorul de revistă, cât şi scriitorul, au reuşit să răzbată şi să fie apreciaţi, anul 2022 fiind unul rodnic şi pentru scriitor care a publicat volumul "Unde aşezăm plânsul copilului?" cu care a primit Marele Premiu la Festivalul de Poezie „George Coşbuc”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5