Pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, gratuit la Centrul Comunitar pentru Tineret

Parte integrantă a Serviciului Educaţie, Turism din cadrul Primăriei municipiului Bistriţa, Centrul Comunitar pentru Tineret şi-a definit, ca principal obiectiv, promovarea tinerilor şi a intereselor acestora prin oferirea unei alternative în ceea ce priveşte informarea, formarea şi educaţia, petrecerea timpului liber dar şi dezvoltarea personală.
Centrul a devenit un loc de întâlnire şi petrecere agreabilă, în cadru organizat, a timpului liber, un spaţiu în care tinerii cu vârste între 12 şi 24 de ani socializează, participă la cursuri gratuite, la activităţi recreativ-educative, beneficiind şi de consultanţă psihologică de specialitate.
De-a lungul timpului, Centrul Comunitar pentru Tineret a dezvoltat o reţea de voluntari cu ajutorul cărora, în parteneriat cu ONG-urile de tineret din municipiu, organizează principalele acţiuni specifice la nivel local, făcând parte activ şi efectiv din viaţa tinerilor bistriţeni.
Un segment important al activităţii Centrului îl reprezintă organizarea de cursuri gratuite la materii care se regăsesc în programa examenelor naţionale susţinute în clasa a VIII-a şi a XII-a, dar şi cursuri vocaţionale, acestea din urmă având rolul de a orienta şi dezvolta latura creativă a tinerilor. Grupul ţintă este format din elevii de la şcolile şi liceele din Bistriţa. Programele oferite tinerilor şi indirect familiilor acestora sunt de tip complementar activităţilor educaţionale formale şi sunt gratuite.
Coordonatorii cursurilor sunt profesori voluntari din Bistriţa, unii dintre ei cu experienţă considerabilă atât în învăţământul de stat cât şi în cadrul Centrului Comunitar pentru Tineret din Bistriţa.

Înscrierile se fac până la data de 10 octombrie 2014, la Centrul Comunitar pentru Tineret - strada Nicolae Titulescu, nr. 3, la etaj - iar oferta de cursuri şi meditaţii gratuite cuprinde:
- limba şi literatura română / pregătire examen Bacalaureat;
- matematică / pregătire examen Bacalaureat;
- geografie / pregătire examen Bacalaureat;
- istorie / pregătire examen Bacalaureat;
- biologie / pregătire examen Bacalaureat;
- economie / pregătire examen Bacalaureat şi admitere;

- limba şi literatura română / pregătire pentru evaluare naţională – cls. a VIII-a;
- matematică / pregătire pentru evaluare naţională – cls. a VIII-a;
- limba engleză / conversaţie – vârsta 14 – 19 ani;
- limba engleză / nivel mediu – vârsta 12 – 18 ani;
- limba germană / nivel mediu – vârsta 12 – 18 ani;
- limba franceză / nivel mediu;
- consiliere psiho-socială;
- proiecţii de filme;
- training-uri;
- dezbateri.

Cursurile - în serii cu durata de 10 săptămâni - încep din data de 13 octombrie 2014 şi se adresează tinerilor cu vârste între 12 şi 24 de ani, dornici să-şi îmbunătăţească aptitudinile şi cunoştinţele.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5