Prefectură

Şedinţa de instruire, de ieri, a secretarilor din cele 62 de primării din judeţ a debutat cu flori şi înmânări de diplome. După aproape 36 de ani în slujba primăriei din Sînmihaiu de Câmpie,...
La un bilanţ al activităţii sale, prefectul Ioan Szilagyi a spus jurnaliştilor prezenţi, că cele mai mari realizări s-au înregistrat în domeniul fondului funciar. „În fondul funciar am reuşit să avem...
De azi, prefectul Ioan Szilagy este pensionar, dar va continua să mai treacă pe la Instituţia Prefectului, cel puţin 2-3 zile până se va face rocada, cu noul prefect Cristian Florian, propunerea PD-L...
Campania de promovare a Ciclului 4 „Young Professionals Scheme” a fost lansată! În sprijinul promovării în întreaga ţară a Proiectului YPS şi pentru atragerea unui număr cât mai mare de aplicaţii din...
Ninsoarea poate veni şi mâine. Autorităţile declară că sunt pregătite până în dinţi pentru a face faţă omătului. În anii trecuţi, deşi au urmat acelaşi ritual, unele primării au cam pierdut lupta cu...
Ca în fiecare sfârşit de an, Instituţia Prefectului organizează o ultimă întâlnire cu reprezentanţii mass-media. Întâlnirea cu presa din acest an, a fost una particulară. Din ianuarie, Ioan Szilagyi...
Începând din acest an a fost implementat, în ţara noastră, Planul European de ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor defavorizate. Prefinanţarea cheltuielilor pentru implementare s-a asigurat...
Sunt vorbele comisarului şef, Eugen Boie, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Cluj, prezent în oraşul nostru în cadrul şedinţei lunare a Colegiului Prefectural....
Ieri, la Instituţia Prefectului, Comisia de Dialog Social s-a întrunit într-o şedinţă extraordinară. Scopul întâlnirii l-a constituit consultarea partenerilor de dialog cu privire la cererea de...
Colegiul Prefectural s-a întrunit ieri după amiază în cadrul unei şedinţe ordinare la Instituţia Prefectului. În cadrul întrunirii au fost prezentate rapoarte de activitate sau strategii de...
Prefectul i-a reclamat ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Dacian Cioloş, modul necorespunzător în care au fost utilizate subvenţiile acordate prin APIA pentru cei care administrează...
Prefectul Szilagyi Ioan susţine că Agenţia Domeniilor Statului frânează punerea în aplicare a legilor fondului funciar, din această cauză, sute de persoane din judeţul nostru nefiind puse în posesie...
Prefectul Szilagyi Ioan şi primarul Flaviu Lupşan, secretarul regional al Asociaţiei Comunelor din România, i-au premiat ieri, în preambulul şedinţei de lucru convocate de Instituţia Prefectului, pe...
Primarii şi secretarii din cele 62 de unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului sunt convocaţi astăzi, de la ora 10, la prima şedinţă de instruire a după alegerile locale. Reuniunea găzduită...
În prezenţa prefectului Szilagyi Ioan, a subprefectului Radu Tămăşoi, a directorului Elisabeta Ilovan şi a consilierului Mariana Tulai, ieri s-a derulat, la Instituţia Prefectului, şedinţa...
Prefectul Szilagyi Ioan a declarat ieri, în cadrul şedinţei Comisiei de Dialog Social, că vina pentru moartea copilului de doar patru ani maltratat de asistentul maternal aparţine întregii...
Radu Moisil Tămăşoi a fost numit subprefect al judeţului Bistriţa-Năsăud, post pe care l-a ocupat începând cu luna martie cu titlul de interimat. El a fost desemnat ca înalt funcţionar public ca...
În cadrul Colegiului Prefectural, directorul executiv al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Ioan Burcuşel, a declarat că instituţia pe care o conduce acordă zilnic consultaţii intervenţiilor la...
Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Ioan Burcuşel, a prezentat, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, o informare privind protejarea,...
Instituţia Prefectului a cerut un punct de vedere de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici şi de Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei Publice din cadrul Ministerului Internelor şi...

Pagini

Subscribe to Prefectură
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5