Prefectul Ioan Ţintean: Ziua Imnului Naţional, simbol al demnităţii şi onoarei poporului român
Mie, 07/29/2015 - 08:02
După Revoluţia din Decembrie 1989, Parlamentul României a consfinţit ca în fiecare an, la 29 iulie, poporul şi armata română să sărbătorească Ziua Imnului Naţional al României, „Deşteaptă-te, române!” – simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848, al identităţii istorice şi culturale, al demnităţii şi onoarei poporului roman.
De aceea, în fiecare an celebrăm aceasta zi cu stimă şi respect, ca zi de sărbătoare a poporului român.
Noi, ca mândri cetăţeni ai oraşului imnului, avem un motiv în plus pentru a cinsti, aşa cum se cuvine, Imnul Naţional şi a fi mai uniţi în jurul acestui simbol, nu doar astăzi, ci în fiecare zi, prin faptele şi gândurile noastre.
Prefect
Ioan Ţintean
Citiţi şi:
- De „Ziua Imnului Naţional”, versurile poetului A.Mureşanu au răsunat din sute de piepturi
- Ziua Imnului Naţional, marcată la Bistriţa. Oaspeţi din 13 ţări, alături de bistriţeni
- Ziua Imnului, sărbătorită la Bistriţa. Album foto
- Apel pentru apărarea demnităţii naţionale
- Ziua Imnului Naţional, celebrată la Bistriţa. În premieră, au fost intonate toate imnurile pe care România le-a avut de-a lungul timpului. Deseară, pe Pietonal, 11 strofe, 11 instrumente, „Românie-n armonie”!
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
În calitate de cronicar literar, Mircea Daroși și-a adunat în volumul Cronici literare (Ed. PIM,...
Comentarii
prof. Radu Băeș -
Mar, 08:20
La mulți ani cu sănătate!
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:40
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să o murdărească” zicea...
prof. Vasile Găurean -
Lun, 21:38
„Femeia frumoasă trebuie să fie ca o icoană, care împodobește casa, nu să p murdărească” zicea...
Vicuta -
Lun, 17:16
Domnule primar va rog sa deratizati orasul, ca ne mananca insectele din cauza gunoaelor de la...
Sergiu -
Lun, 14:32
Motto:
„Unii au noroc desigur.
De trifoi cu patru foi,
Poti s-alergi de unul singur...
Aniversări
La ceas aniversar, îi dorim părintelui George Cetănaș, preot paroh la Tăure, multă sănătate, viață îndelungată și rodnică păstorire.
Sănătate și bucurii, în zi de naştere, îi urăm colonelului în retragere FLORENTIN ARCHIUDEAN, director al Ansamblului Folcloric „Cununa Grâului” din...
Cele mai sincere urări de sănătate, bucurii, realizări profesionale și împliniri personale, îi transmitem, în ceas aniversar, dnei Ioana Gabriela...
Comentarii
Mereu se face aceeasi greseala ca Bistrita este orasul imnului national. Nu Bistrita este orasul imnului national ci Brasovul. Aici poetul Andrei Muresanu a compus versurile poeziei „Un rasunet” cunoscuta mai mult sub numele „Desteapta-te romane” care a devenit in prezent imnul national. Nici muzica nu apartine lui Anton Pan, fiind un cantec religios,o priceasna, intitulata „Din sanul maicii mele”. Se considera ca autorul melodiei ar fi George Ucenescu, un cantaret de la biserica Sf. Nicolae din Schei, ar fi fost cel care ar fi intonat-o la cererea poetului care cauta o melodie pentru versurile sale. Este cel putin deplasat sa consideri Bistrita ca fiind orasul imnului national, avand in vedere ca pentru prima data cantecul „Desteapta-te romane” a fost intonat in Scheii Brasovului. De altfel si despre Andrei Muresanu se spune ca a fost poetul care a scris multe versuri, dar o singura poezie „Desteapta-te romane”.
Adaugă comentariu nou