Prefectul Ioan Ţintean: Veteranii de război reprezintă istoria vie a unor evenimente care au schimbat lumea

Dragi purtători ai titlului de Veteran de Război,

Sunt onorat să vă transmit mulţumirile noastre pentru curajul şi sacrificiul de care aţi dat dovadă, punându-vă viaţa pe altarul ţării. Este un titlu câştigat prin eroism şi jertfă de către dumneavoastră, cei care aţi răspuns „Prezent, la Datorie”, punând interesul ţării mai presus de orice.

De aceea, astăzi, cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, vă adresăm cele mai alese sentimente de stimă şi respect pentru că reprezentaţi istoria vie a unor evenimente care au schimbat lumea. Fără sacrificiul dumneavoastră, România nu ar mai fi cea de acum.

Astăzi ne este aproape imposibil de imaginat ceea ce v-a fost dat să trăiţi în cea mai atroce conflagraţie modială. Exemplul dumneavoastră de dragoste de ţară trebuie prezentat generaţiilor tinere şi celor viitoare pentru ca acestea să respecte valorile fundamentale ale naţiunii noastre şi să-şi asume obligaţia morală de a conserva moştenirea transmisă de înaintaşi, de a o îmbogăţi şi de a o apăra, aşa cum aţi făcut şi dumneavoastră.

Să aveţi parte de sănătate, zile senine şi lipsite de griji, încununate de sentimentul datoriei împlinite şi al garanţiei perenităţii dumneavoastă pe acest pământ, ca urmare a eroismului şi sacrificiului de care aţi dat dovadă.

La mulţi ani!
Prefect,
Ioan Ţintean

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5