PRECIZĂRI privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de pensionarii sistemului public de pensii

Legea cadru a asigurărilor sociale de sănătate în România este Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit acestei legi, în sistemul de asigurări sociale de sănătate sunt asiguraţi toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, precum şi cetăţenii străini şi apatrizii care au solicitat şi obţinut prelungirea dreptului de şedere temporară sau au domiciliul în România şi fac dovada plăţii contribuţiei.

În ceea ce priveşte asigurarea pensionarilor la sistemul de asigurări sociale de sănătate, se disting două situaţii şi anume:

1. Potrivit art. 213 alin. (2) lit.h) din lege, sunt asiguraţi, cu plata

contribuţiei din alte surse, „pensionarii cu venituri din pensii mai mici de

740 lei.

Începând cu 1 ianuarie 2012, în situaţia acestor pensionari, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se va suporta de către bugetul de stat (art. 260 alin.(1) lit.a1). Până la această dată nu se datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

2. Conform prevederilor art. 257 alin. (22) din lege, alineat nou introdus

prin OUG nr. 107/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătăţii, „pensionarii ale căror venituri din

pensii depăşesc 740 de lei datorează contribuţia lunară pentru

asigurările sociale de sănătate calculată potrivit prevederilor art. 259 alin.

(2)".

La rândul său, alin. (2) al art. 259 din lege a fost modificat prin OUG nr. 107/2010 astfel: „contribuţia datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depăşesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri şi

se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei."

Reglementarea de la art. 259 alin. (2), aşa cum a fost în vigoare până la adoptarea OUG nr. 107/2010 a fost următoarea: "pentru pensionari, contribuţia datorată de aceştia se aplică numai la veniturile din pensiile care depăşesc limita supusă impozitului pe venit, se calculează pentru diferenţa între cuantumul pensiei şi această limită şi se virează odată cu plata drepturilor băneşti asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi".

Altfel spus, contribuţia de asigurări sociale de sănătate se calcula numai asupra diferenţei dintre cuantumul mai mare de 1000 lei al pensiei şi suma de 1000 lei reprezentând limita supusă impozitului pe venit.

Analizând comparativ textul prevăzut la alin. (2) al art. 259 din lege, aşa cum a fost în vigoare anterior adoptării OUG nr. 107/2010, cu cel modificat prin această ordonanţă de urgenţă, este evidentă diferenţa de reglementare a modului de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată.

Este, deci, fără putinţă de tăgadă, că a fost înlocuit algoritmul de calcul al contribuţiei, respectiv cel de aplicare a cotei prevăzute de lege asupra unei diferenţe - aceea dintre cuantumul pensiei şi limita supusă impozitului pe venit - cu cel în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, care vizează întregul cuantum al pensiei, cu condiţia ca acesta să fie mai mare de 740 iei.

Pe de altă parte, în sprijinul acestei soluţii vine însăşi teza a doua de la alin. (2) al art. 259 din lege, conform căreia „prin aplicarea cotei nu poate rezulta o pensie netă mai mică de 740 de lei." Această reglementare suplimentară justifică noua modalitate de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate introdusă prin OUG nr. 107/2010. în vechea reglementare, care prevedea calculul prin diferenţă, nu a existat o asemenea menţiune deoarece nu era necesară, ipoteza de diminuare a cuantumului pensiei sub 1000 lei fiind imposibilă.

Menţionăm, totodată, că însuşi iniţiatorul OUG nr. 107/2010, respectiv Ministerul Sănătăţii, prin Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate, a confirmat în mod public modalitatea de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pe care, în mod legal, o utilizează, începând cu 1 ianuarie 2011, casele teritoriale de pensii, ca plătitoare ale drepturilor de pensii.

Casa Teritorială de Pensii Bisţriţa-Năsăud

Director Executiv Adjunt

Terente Ciui

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5