Prăznuirea Sfântului Apostol și Evanghelist Luca la așezământului social de la Nușeni

Preot misionar al CPHPV Nușeni-pr.Ioan Aurel Rus

Marţi, 18 octombrie, este ziua de prăznuire a Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, ales să fie ocrotitor al capelei din cadrul așezământului social de la Nușeni,găzduit în clădirile Arhiepiscopiei Vadului ,Feleacului și Clujului.Hramul a debutat cu slujba Vecernie celei mari cu Litie si a unui Parastas –luni seara - pentru pomenirea celor ce s-au mutat la Domnul în așezământul nostru de la înființare și până azi. Apoi marţi, la ora 9.00, a început Sfânta Liturghie continuată cu Sfânta Taină a Maslului, oficiate de o parte din preoții de pe Valea Meleșului. Cuvântul de învățătură a fost rostit de părintele Mihai Coblicica de la Malin, care a reliefat viața Sfântului Apostol Luca și a vorbit celor de față despre apropierea omului de Dumnezeu. Beneficiarii din Cămin au primit luni seara pomene oferite în memoria celor mutați la Domnul, iar a doua zi au primit colivă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5