Pr. Vasile Beni: Sfinții Trei Ierarhi - un reper luminos pentru fiecare tânăr

Dragii noștri credincioși!   

Sfârșitul lunii ianuarie ne oferă binecuvântatul prilej de a ne reîntâlni duhov­ni­cește cu trei mari sfinți ai Bisericii lui Hristos: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur.

O sărbătoare dedicată celor mai de seamă trăitori și apărători ai Ortodoxiei din secolul al IV-lea d.Hr., instituită în urma unei arătări dumne­ze­iești.

Pe la sfârșitul secolului al XI-lea, în cetatea Evhaitelor din Asia Mică, printre credincioși se iviseră divergențe, fiindcă nu puteau stabili o ierarhie a celor trei Sfinți Părinți: pe care să-l socotească drept cel mai mare, mai ales, mai bine plăcut Domnului?

Episcopul lor, Ioan, văzând că nu reușește să-i împace și că dezbinarea se adâncea, a apelat la rugăciune, iar Dumnezeu nu a întârziat să-i răspundă, în chip minunat: cei trei ierarhi i-au apărut în vedenie, încredinţându-l că, înaintea Domnului, nu „concurează” unii cu alţii, ci sunt proslăviți cu aceeași cinste.

      Sfântul Vasile cel Mare.  S-a născut în Cezareea Capadociei în jurul anului 329, dintr-o familie bogată atât din punct de vedere material, cât și spiritual. A făcut parte dintr-o familie cu 10 copii, iar cinci dintre ei sunt trecuți în rândul sfinților. După ce a terminat cele mai înalte școli ale timpului său, se călugărește și se retrage la o mănăstire întemeiată de el pe malul râului Iris, petrecând în rugăciune și post.

       Este cel care scrie cartea „Reguli monahale”,  reguli care stau la baza organizării unei mănăstiri. Este cel care ne-a lăsat în biserică o Sfântă Liturghie care se oficiază de 10 ori pe an: în primele cinci duminici ale Postului Mare, în Joia Patimilor, în ajunul Sfintelor Paşti, al Crăciunului şi Bobotezei, şi pe 1 ianuarie, ziua de pomenire a Sfântului Vasile. Este cel care a înființat primul spital din lume și care-i poartă numele de „Vasiliade”. S-a mutat din lumea aceasta la vârsta de 49 de ani.      

        Sfântul Grigorie  Teologul. S-a născut în Nazianz din Asia Mică din părinți creștini, tatăl său Grigorie fiind episcop de Nazianz, iar mama sa se numea Nona. Este coleg de școală și prieten cu Sfântul Vasile și se retrage la mănăstirea întemeiată de acesta pe malul râului Iris. A fost hirotonit preot de tatăl său şi episcop de către Sfântul Vasile cel Mare. Numele de „Teologul” îl primeşte după susţinerea celor cinci Cuvântări teologice în anul 380, la Constantinopol.

         Și pentru că unii dintre episcopi erau cuprinși de invidie când a fost ales „patriarh al Constantinopolului”, acesta a spus: „Dacă eu nu sunt vrednic, mă retrag și să rămână cine este vrednic”. S-a spus despre el că mai întâi a citit, apoi a vorbit şi abia apoi a scris.                                                                                                      

         Sfântul Ioan Gură de Aur . S -a născut la Antiohia, în jurul anului 347, tatăl său se numea Secund şi a murit de tânăr, fiind crescut de mama sa, Antuza, care a rămas văduvă la vârsta de 20 de ani.

      În anul 397 este numit arhiepiscop al Constantinopolului. A înfiinţat instituţii de ajutoare a bolnavilor, săracilor şi oamenilor în vârstă, primind numele de „ambasadorul săracilor”. Are o Liturghie care îi poartă numele „Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur” care este cel mai des folosită. A scris  Tratatul „Despre preoţie”.

     În acel timp, împărăteasa Eudoxia a ridicat o statuie de argint cu chipul ei în fața Bisericii unde slujea Sfântul Ioan. Și din cauza petrecerilor zgomotoase care se petreceau în jurul statuilor, pentru că nu se putea săvârși Sfânta Liturghie, Sfântul Ioan a rostit o cuvântare în care a combătut manifestările dezmățate, cât și comportamentul împărătesei. A fost exilat în Armenia, a revenit, din nou exilat, iar 14 septembrie 407 a trecut la cele veșnice, zicând: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”.                  

Toți trei și-au început educația acasă, în familie, dar, dovedind râvnă pentru știință, au fost trimiși la studii, chiar dacă renumitele școli ale vremii erau păgâne, iar unele discipline, străine de duhul dreptei credințe

 Prin pilda viețuirii și comportamentului lor va rămâne un reper luminos pentru fiecare tânăr dornic de a se instrui și de a urca întru Adevăr și Iubire. Amin!

Ani mulţi şi binecuvântaţi sărbătoriților!

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5