Pr. Vasile Beni: Să încercăm ca Sfântul Gheorghe să ne fie pildă de tărie în credinţă și de curaj în mărturisire ei! Mulţi şi binecuvântaţi ani sărbătoriţilor!

Dragii noştri credincioşi!  Hristos a Înviat!

         Ziua de 23 aprilie a fiecărui an este înscrisă în calendarul Bisericii noastre ca fiind ziua în care se pomenește sfântul Mare Mucenic Gheorghe care s-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în părţile Capadociei (sau la Beirut) din Asia Mică, dintr-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă sta­re socială.

Ca şi tatăl său a urmat  cariera militară, în care s-a afirmat repede, ajungând tribun şi apoi comis în armata romană la vârsta de 30 de ani, devenind omul de încredere al împăratului.

La un mare consiliu împărătesc, la care au luat parte cei mai înalți slujbași ai împăratului Diocleţian, a participat și generalul Gheorghe și aici s-a pus și problema creștinilor, care să fie pedepsiți pentru că cred și îl cinstesc pe  Hristos. Atunci tânărul general s-a ridicat în picioare și a zis:,,Dacă la creștini nu se găsește nici o altă vină, decât numai faptul că sunt creștini, nu este drept să fie pedepsiți..   Eu nu aflu nici o vină asupra lor.Și apoi a mărturisit în auzul tuturor :,,Și eu sunt creștin” .

Acest lucru la mâniat foarte tare pe împărat și a dat poruncă să fie dezbrăcat de hainele sale ostășești, să fie aruncat în temniță. Apoi a fost încălțat cu sandale de fier, legat de coada unui cal  și purtat pe ulițele cetății, aruncat într-o groapă cu var fierbinte și pentru că n-a vrut să se lepede de credința în Iisus Hristos în ziua de 23 aprilie a anului 303, i s-a tăiat capul.  Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în iconografia ortodoxă este înfăţişat călare pe un cal, străpungând cu suliţa un balaur.

Din viaţa sfântului Gheorghe putem să învăţăm multe şi frumoase lucruri şi ne oprim la câteva dintre ele:

În primul rând, curajul de a ne mărturisi credinţa, primită de la părinţi şi de la moşii şi strămoşii noştri.

 Apoi dacă ar fi să ne întrebăm câți dintre noi mai avem demnitate sau curaj să spunem unui apropiat că grește, că nu este bine ceea ce vrea să facă. Pentru că prieten sau apropiat nu îți este doar cel te apreciază pentru ceea ce tu faci, ci în primul rând cel care te anteționeză că drumul pe care mergi poate fi un drum greșit.

          Pentru noi românii, sfântul Gheorghe are o importanţă deosebită, pentru că este simbolul biruinţei asupra asupritorilor străini. Din cele 47 de Biserici ctitorite de sfântul Ştefan cel Mare mai mult de jumătate, au hramul sfântului mare mucenic Gheorghe purtătorul de biruinţă.

     De aceea să încercăm ca Sfântul Gheorghe să ne fie pildă de tărie în credinţă, de curaj în mărturisirea credinţei, de vieţuire curată şi de stăruinţă în lucrarea faptelor bune. Amin!

Mulţi şi binecuvântaţi ani sărbătoriţilor!

 

Pr.Vasile Beni

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5