Pr. Vasile Beni: Biserica, Țara și Mama nu trebuie vorbite de rău!

Ziua de 30 noiembrie în calendarul creștin ortodox este înscrisă ca fiind ziua în care se pomenește părintele duhovnicesc al poporului român - Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat de Mântuitorul Iisus Hristos la apostolat, la lucrarea de propovăduire a Evangheliei mântuirii.

    Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida, un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. El era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, fiind amândoi fiii pescarului Iona.

    Începutul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul sta de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei. Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul îl zăreşte şi îl identifică: „Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1, 29). Cei doi ucenici, fără să spună vreun cuvânt, au pornit după Iisus. Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat: „Ce căutaţi? Ce vreţi?”. Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare: „Învăţătorule, unde locuieşti?”. „Veniţi să vedeţi!”, le-a răspuns Hristos. Și ei s-au dus şi au rămas cu Domnul.

Sfântul Andrei ne arată cât de simpă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă. Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără condiţii şi fără întârziere, fără calcul şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus, Însuşi cuvântul Vieţii.

Potrivit unor vechi mărturii ale tradiţiei istorice, Sfântul Andrei a predicat şi în sud-estul României de azi, în Dobrogea numită în vechime Sciţia Minor, iar o peșteră din Dobrogea a devenit prima Biserică de pe pământul românesc. A murit în oraşul Patras ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.

        Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, ne sfătuiește că Țara, Biserica și Mama nu trebuie vorbite de rău. Ziua de 1 Decembrie ne arată că unitatea naţională s-a statornicit la noi la români în primul rând pe unitatea spirituală, pe unitatea de credinţă, de cuget şi simţiri, Biserica noastră contribuind imens la dezvoltarea limbii române şi a culturii româneşti. De aceea am putea spune că îngemănarea aceasta între sărbătoarea naţională bisericească Sfântul Apostol Andrei în 30 noiembrie şi Sărbătoarea Naţională politică din 1 Decembrie arată vocaţia noastră pentru unitate spirituală şi pentru demnitate şi unitate naţională. Pentru că în istoria românilor singura armă cu care au reușit să-și țină departe dușmanii a fost credința. Și credința ne învață cum să privim spre Dumnezeu care este iubire, iar iubirea ne îndeamnă la fapte bune.

   Ca mesaj la aceste două frumoase sărbători m-aș opri la versurile:

Mi-e dragă țara asta în care m-am născut,
Mi-e drag și satul mic în care am crescut,
Mi-s dragi românii harnici, cinstiți, de omenie,
Ce-au stat ca stânci în valuri ca țara să mai fie……                                                                             

 ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!

Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!”

Mulți și binecuvantați ani tuturor românilor!

Pr.  Vasile Beni

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5