Postul Mare, sfaturi şi recomandări

Acum, la începutul Postului Mare, este bine pentru fiecare dintre noi să luăm ca model şi recomandare unele sfaturi şi porunci ale Sfintei Scripturi şi ale sfinţilor: “Chiar de la început, făcând Dumnezeu pe om, l-a dus şi l-a predat în mâinile postului” (Sf.Vasile c.M.).

1.Înfrânează-te de la mâncare, băutură şi de la orice plăcere trupească. Posteşte nu numai de bucate, ci şi de păcate. Sfântul Teodor Studitul spune: “Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău”.

2.Nu ţine ură, vrăjmăşie sau invidie. Calcă-ţi pe inimă, mergi şi te împacă cu toată lumea şi mai ales cu cei cărora le-ai greşit. Iartă din toată inima pentru ca şi Domnul Dumnezeul tău să te ierte pe tine. Urăşte păcatul şi fugi de el, dar nu urî pe păcătos şi nu-l dispreţui, ci-l compătimeşte: “Cel ce-l urăşte pe fratele său este în întuneric şi umblă în întuneric şi nu ştie încotro se duce pentru că întunericul a orbit ochiul lui” (In 2,11).

3.Spovedeşte-te cât mai grabnic la preotul tău duhovnic şi nu-l schimba. Mărturiseşte-ţi toate păcatele, gândurile şi intenţiile rele, păcatul cel mai mare este cel care te stăpâneşte pe tine: “Bucurie mare se face în cer pentru un păcătos care se pocăieşte” (Lc 15,7), adică pentru cel care şi-a recunoscut greşelile şi-şi îndreaptă viaţa.

4.Nu te certa, nu blestema, nu înjura! Cei care înjură se aseamănă celor care au scuipat faţa Domnului nostru Iisus Hristos în timpul pătimirii Sale: “Opreşte-ţi limba de la rău şi buzele tale să nu grăiască vicleşug. Fereşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea” (Ps. 33, 12-13).

5.Roagă-te cu smerenie în fiecare zi, dimineaţa şi seara şi de câte ori poţi.

6.Fă milostenie după puterile tale, adică ai milă de alţii ca şi Hristos să aibă milă de tine: “Fericiţi cei milostivi că aceia se vor milui” (Mt.5, 7).

7.Întoarce la credinţă pe cel căzut sau neştiutor, dăruindu-i un sfat bun, o carte de zidire sufletească, o candelă şi o icoană ortodoxă- Îndeamnă-l la o faptă bună: “Cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea lui, îşi va mântui sufletul de moarte şi va acoperi mulţime de păcate” (Iacob 5, 20).

8.Mergi şi vizitează un bolnav, un suferind, un infirm sau un neputincios; uşurează suferinţa şi vei putea auzi şi tu la judecată chemarea Mântuitorului “Bolnav am fost şi M-aţi căutat…” (Mt.25, 36-40).

9.Pomeneşte şi fă milostenie pentru cei răposaţi după rânduielile Bisericii, în semn de iubire, recunoştinţă şi neuitare faţă de ei. Milostenia le va ajuta lor şi va îmbogăţi sufletul tău. “…Sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat” (II Macabei 12, 46).

10.Ai grijă să nu te mândreşti cu postul tău şi cu nimic din ceea ce faci bun, ci în fiecare zi să-ţi spui: “Slugă netrebnică sunt, pentru că am făcut ceea ce eram dator să fac” (Lc. 17,10).

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: “Dacă postul a fost necesar în rai, cu atât mai mult este necesar în afară de rai. Dacă a fost un medicament util înainte de rană, cu atât mai mult este util după rană”.

Postul este necesar pentru fiecare dintre noi, excepţie făcând: bolnavi, oameni în vârstă, copii şi femeile însărcinate. Iar ca recomandare pentru fiecare dintre noi este să facem din ziua în care ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului Hristos, cea mai fericită sărbătoare a vieţii noastre, trăind bucuria Învierii!

Pr.Ceuşan Iuliu

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5