Popasul Ţapinarilor - concurs de tăiat lemne, mâncare tradiţională şi multă voie bună

Asociaţia Folclorică Ţapinarii din Susenii Bârgăului, condusă de coregraful Florin Flămând, organizează, în colaborare cu primăriile din Prundu Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Josenii Bârgăului, ocoalele silvice de pe Valea Bârgăului şi Asociaţia Coregrafilor din Bistriţa-Năsăud o nouă ediţie a evenimentului „Popasul Ţapinarilor”.
Manifestarea realizată cu sprijinul Centrului Judeţean pentru Cultură şi al Asociaţiei Naţionale de Folclor, debutează la ora 15.00, la Prundu Bârgăului, cu concursul de tăiat lemne, osteneala fiind răsplătită cu mâncare specifică zonei şi joc tradiţional. De la ora 17.00, vor urca pe scenă ansamblurile „Izvoarele Bârgăului” – Tiha Bârgăului, „Colibiţa” – Bistriţa Bârgăului, „Balada” – Bistriţa, „Dor şi cânt” – Olt, „Frătăuţeanca” – Suceava, „Turdeanca” – Cluj. Dintre soliştii vocali ce vor onora evenimentul realizat de Florin Flămând, îi amintim pe Marcel Avram, Alina Ceuca, Mălina Pop, Alexandra Turcu, Larisa Bozbici, Florina Bălan, Andreea Pavelean, Bianca Bertel şi Cristina Belei.
Sunteţi aşteptaţi la un eveniment ce readuce în actualitate o veche meserie de pe Valea Bârgăului, aceea a ţapinarilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5