Gata cu “şpaga” în trafic

Poliţiştii rutieri, reinstruiţi şi testaţi ca integritate profesională

Cei 48 de poliţişti din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Bistriţa-Năsăud vor urma un program de reinstruire cu privire la ţinută, atitudine, comportament, aplicarea legii, inclusiv în zona fenomenului de combatere a corupţiei, a anunţat, la Bistriţa, comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

“Reinstruirea are ca obiectiv readucerea aminte a comportamentelor civilizate, a modului de adresare, aplicarea corectă a legii. Nu este un secret pentru nimeni că în orice mediu sau în orice întâlniri, invariabil atunci când apare un poliţist de la Rutieră, toată lumea începe să-i povestească despre cam cum s-a “descurcat”, iar chestiile astea trebuie să dispară”, a argumentat comisarul şef Lucian Diniţă. “Avem din păcate, de ce să nu recunoaştem, şi situaţii de corupţie săvârşite de persoane care nu au înţeles care e menirea lor, ce trebuie să facă, unii care aşa au fost obişnuiţi sau care mai apar pe viitor”, a adăugat şeful Direcţiei Rutiere.

De cealaltă parte, comisarul Gabriel Constantin din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie a menţionat că, în baza Legii 38/2011, poliţiştii de la Rutieră vor fi supuşi unor teste de integritate profesională. În fapt, “şoferi DGA sub acoperire” vor crea situaţii virtuale, similare celor cu care se confruntă personalul în exercitarea atribuţiilor de serviciu, materializate prin operaţiuni disimilate, pentru a vedea cum reacţionează ş ice conduită vor adopta poliţiştii.

Conform comisarului DGA, Poliţia Rutieră este o categorie vulnerabilă şi cu risc ridicat la actul de corupţie tocmai prin faptul că interacţionează permanent cu cetăţenii, constată infracţiuni, aplică amenzi etc. În situaţia în care, cu ocazia testării integrităţii profesionale, se constată comiterea unor fapte de natură penală, Direcţia Generală Anticorupţie sesizează organul de urmărire penală competent, potrivit legii. În situaţia în care, cu ocazia testării integrităţii profesionale, se constată că personalul supus testării a comis abateri de la normele legale în vigoare, altele decât cele de corupţie, se vor dispune măsuri administrative şi/sau disciplinare.

În 2010, la nivel naţional, Direcţia Generală Anticorupţie a cercetat 222 învinuţi din cadrul IGPR, dintre care 21 de poliţişti erau de la serviciile rutiere.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5