Poliţişti, jandarmi, pompieri şi cei de la Antidrog, MAI aproape de copii! Sărbătoare şi voie bună la muzeu

Complexul Muzeal a găzduit un eveniment dedicat copiilor, organizat de forţele Ministerului Afacerilor Interne. Din păcate, greva din Educaţie şi-a făcut simţită prezenţa, doar câteva clase şi grupe de grădiniţă venind alături de poliţişti, jandarmi, salvatori, alţi copii norocoşi venind alături de părinţi sau bunici. Grădiniţa „Benita”, Liceul Logos, o clasă de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, elevi de la Colegiul Tehnic Infoel sunt printre cei care s-au putut bucura de surprizele pregătite de organizatori.
Prefectul judeţului, Teofil Cioarbă, purtătorii de cuvânt ai IPJ BN, ISU BN, ai Jandarmeiri bistriţene, dar şi cei de la Centrul Antidrog Bistriţa-Năsăud au venit la întâlnirea cu tinerii şi copiii.
Foţele de ordine le-au prezentat sărbătoriţilor autospecialele de serviciu, tehnica din dotare, au oferit explicaţii, fiind multe jocuri, baloane, bomboane şi voie bună , tocmai pentru a amrca Ziua Copilului. Celor mai mari li s-au dat informaţii despre cum să se ferească de anturaje nepotrivite, de consumul de alcool, tutun şi droguri, iar cei mici au fost învăţaţi să traverseze corect.
Cele mai gustate momnete de către cei mici, dar şi către d ecei mari au fost exerciţiile demonstrative de disciplină şi de prindere ale Arei, căţelul Jandarmeriei.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5