Poliţie

Un bărbat de 64 ani din Sărăţel este cercetat penal săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Ioan B. a fost prins luni seara la ieşirea din satul Măgurele având asupra sa 13 m cablu cupru, pe care...
Poliţiştii Biroului de Ordine Publică pentru Mediul Urban au au aplicat două sancţiuni contravenţionale la Legea 12/1990 în valoare de 1.000, în urma unei acţiuni derulate pe linia prevenirii şi...
Un băiat în vârstă de 16 ani, din Beclean, a intrat în vizorul poliţiştilor de la Serviciul de Investigaţii Criminale, împotriva acestuia efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii...
Cosmin I., în vârstă de 22 ani, şi Ciprian G., în vârstă de 27 ani, ambii domiciliaţi în municipiul Bistriţa, sunt cercetaţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Potrivit purtătorului de...
Administratorul unor firme din comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş, este suspectat că a cumpărat îngrăşăminte chimice şi materiale de construcţii cu file cec fără acoperire. Printre firmele ţepuite...
Poliţiştii bistriţeni au reuşit să identifice într-o singură zi, şapte persoane învinuite în dosare de furt, dintre care trei sunt minori. Unul dintre adolescenţi, Ovidiu V. (16 ani), domiciliat în...
Un ordin al ministrului Administraţiei şi Internelor (Ordinul 54/2011) introduce obligativitatea ca o parte dintre foştii poliţişti comunitari (actualmente în structurile poliţiilor locale) să urmeze...
Două persoane au fost grav rănite în urma unuzi accident produs marţi după-amiaza, pe drumul care face legătura între Bistriţa şi Dumitra. Şoferul măierean Alexandru A. s-a angajat neregulamentar în...
Şase tineri bistriţeni, învinuiţi într-un dosar de furt, au fost reţinuţi pentru 24 ore, iar Judecătoria Bistriţa a luat măsura obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 zile. Alin V. (22...
Cinci sancţiuni contravenţionale în cuantum de 8.800 lei şi confiscarea a 40 metri cubi de material lemnos, acesta este bilanţul acţiunii derulate sub egida “Scutul Pădurii”, pentru prevenirea şi...
Un bărbat din Şirioara, angajat la S.C Leoni Wiring System Bistriţa, a fost prins de reprezentanţii firmei, în timp ce fura din incinta halei de producţie. Poliţiştii sesizaţi de angajator au...
Ana C., în vârstă de 70 ani, din localitatea Telciu, a incendiat o rulotă dezafectată care era amplasată pe terenul aparţinând familiei sale şi în care se aflau nişte stâlpi din lemn. Prejudiciul...
Ioan V. (52 ani) din localitatea Matei este cercetat de poliţişti, fiind considerat vinovat de producerea unui incediu în care au fost distruse mai multe bunuri valorând 20.000 lei. Luni după-amiaza...
Poliţiştii bistriţeni au dispus confiscarea a peste 4000 kilograme de porumb, pentru care nu a fost posibilă prezentarea unor documente de provenienţă. Ambele capturi au fost făcute pe raza comunei...
Poliţiştii au reuşit să identifice mai mulţi suspecţi de furt, unele fapte fiind comiseacu opt luni. Primul pe lista IPJ BN este un minor, Romeo A. (14 ani), din Bistriţa, băiatul fiind autorul a...
Un minor din Bistriţa a fost dat în urmărire la nivel naţional, fiind căutat de poliţişti, după ce mama sa l-a declarat dispărut. Ciprian Andrei F., în vârstă de 14 ani, a plecat de acasă duminică...
Doi tineri din comuna Cetate au fost prinşi de poliţişti după ce au furat dintr-un supermarket din municipiul Bistriţa produse alimentare şi nealimentare în valoare totală de 207,43 lei. Daniel B.,...
Poliţiştii de la postul de poliţie Sânmihaiu de Cîmpie şi Miceştii de Cîmpie au aplicat două contravenţii, potrivit Legii 171/2010, în valoare de 4.000, sancţionând astfel infracţiunile silvice...
Un număr de 29 de poliţişti bistriţeni au verificat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 29 de discoteci şi localuri cu program de noapte. Totuşi, pentru încălcarea ordinii şi liniştii publice au...
Un tânăr sucevean s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins transportând 550 pachete ţigări produse în Ucraina, netimbrate, şi pentru care nu deţinea documente legale privind provenienţa....
Un şofer bistriţean a reuşit să scape cu bine, după ce maşina pe care o onducea s-a răsturnat într-un şanţ din zona barajului de la Colibiţa. Jozsef P., în vârstă de 56 ani, a consumat ceva alcool,...
Vineri noaptea, poliţiştii au reuşit să-l prindă pe Aurel M., în vârstă de 29 ani, din Budacu de Sus, care se sustrăgea urmăririi penale. Bărbatul este suspect principal în cauza privind tâlhăria...

Pagini

Subscribe to Poliţie
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5