Vineri, pe DN 17

Poliţia va oferi 300 de veste reflectorizante participanţilor la trafic

Serviciul Rutier, Secţiile de Poliţie Rurală şi autorităţile locale din mediul rural derulează o campanie de prevenire a accidentelor rutiere, produse pe fondul neechipării corespunzătoare a conducătorilor de mopede, de vehicule cu tracţiune animală şi a bicicliştilor.

Potrivit subinspectorului Antonela Gorgan, purtător de cuvânt al IPJ Bistriţa-Năsăud, vineri, între 14.00-17.00, poliţiştii vor fi prezenţi pe DN 17 pentru prevenirea acestor evenimente, în special pentru consilierea participanţilor la trafic. De asemenea, poliţiştii rutieri vor oferi cadou aproximativ 300 de veste reflectorizante.

“Campania de prevenire iniţiată de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud pe raza județului are drept scop reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie produse ca urmare a nerespectării prevederilor legale privind echiparea corespunzătoare cu elemente fluorescent-reflectorizante şi lumini pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile”, precizează aceeaşi sursă.

Conform Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, bicicleta trebuie să fie echipată în faţă cu lumină de culoare albă sau galbenă, iar în spate cu lumină de culoare roşie şi cel puţin un dispozitiv reflectorizant, vizibil, de aceeași culoare. Căruţele trebuie dotate în faţă cu două dispozitive reflectorizante de culoare albă, iar în spate de culoare roşie, omologate, montate aproape de marginile exterioare ale vehiculului.

Atunci când plouă torenţial, ninge abundent, este ceaţă, dar şi pe timpul nopţii, atelajul hipă trebuie să fie dotat, în plus, pe partea laterală stângă cu cel puţin o lumină de culoare albă sau galbenă. De asemenea, conducătorii vehiculelor cu tracţiune animală, însoţitorii de animale precum şi bicicliştii sunt obligați ca, de la lăsarea serii până în zorii zilei sau atunci când vizibilitatea este redusă să poartă îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante

Poliţiştii reamintesc că există obligaţia legală ca mopedele, utilajele utilizate în lucrările de construcţii, agricole, forestiere, tractoarele care nu se supun înmatriculării, precum şi vehiculele cu tracţiune animală să fie înregistrate la consiliile locale.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5