Poezia Valentinei Becart

Editura Arhip Art din Sibiu propune cititorilor întâlnirea, în cadrul colecţiei „Literatură contemporană”, cu poeta Valentina Becart. Volumul „Undeva, un poet” are o varietate tematică generoasă, poemele invocând adevăruri neconştientizate, iubiri care aduc patima de neam şi ţară, tumultul vieţii, oferind cititorului din preaplinul eului poetic. Volumul cucereşte, subjugă şi stăpâneşte pentru a oferi un prilej de binecuvântare, după cum afirmă în prefaţă Petru Blaj.

Poezia Valentinei Becart este o poezie a pătimirii şi a dorinţei de a ierta, a rugăciunii în faţa icoanei preaplină de minuni. Iubirea este adăpostită în cuiburi atunci când „Nu se frâng copacii/ de dorul verde-al frunzei”. Poeta stă la cină cu zeii, cărora le compune versete: „Pe cerul sângeriu al vieţii/ am schiţat discret/ un pătrat/ce încadra aproape perfect/ zâmbetul meu amar”. Singurătatea clipei este străpunsă de glasul universului care, pe aripile muzicii, dezgoleşte sufletul întru lumina adevărului: „Priveşte cerul/ ca lacrima curată. Păsări albe/ se vor roti/ ţipând a chemare/ pe albastrul încremenit/ ca o mare/ a depărtărilor”. Prin sângele poetei curg sevele pământului: „Mi-e sufletul ca o câmpie/ cu grâne ce s-au pârguit”. Versurile descoperă iubirea, cântată în ceas de primăvară pe razele soarelui atunci când frunzele-n agonie, în anotimpul flăcărilor, vestesc frumuseţea. Povestindu-ne „de setea / celor rătăciţi în deşert”, Valentina desluşeşte taina scrisului, care este „o dulce şi amară vină/ prin care/ eu – umilul serv - / mă nărui”.

În atelierul de creaţie poetul invocă mila divinităţi, „când mâna care scrie/ cerută-i ca răsplată”. Fiecare element al naturii aduce un cadru vizual care completează fericit trăirile umane: „O! Doamne! Ce minune/…/ port în mine semnul/ mlădiţei viitoare”. Asemănându-se cu marea de vise, poeta reuşeşte să facă din cuvintele negre, păcătoase, trăiri ale luminii întru aşteptarea judecăţii atunci când se va prezenta cu creaţia.