Poezia lui Cornel C. Costea, lansată la Lechinţa

Eduard Călinescu

Două volume recente de poezii, scrise de Cornel C. Costea, au fost lansate la Liceul Tehnologic din Lechinţa. Este vorba despre „Din pulberea luminii”, de inspiraţie blagiană, cu trimitere la imnele transilvane ale lui Ioan Alexandru, şi despre „Sakura”, culegere de haiku-uri, dar şi comentarii ale lor, în binecunoscuta rânduire a celor trei versuri în 5-7-5 silabe, conform modelului japonez. Ambele cărţi au apărut la Editura „Armonii Culturale”, din Adjud, Vrancea, în 2014.
Cornel C. Costea s-a născut în Lechinţa, la 27 august 1976, şi este profesor de geografie în Cluj- Napoca. A debutat în 2008 cu „Clipa de infinit”, Editura Pro Vita, Cluj- Napoca. Au urmat „Unde Dumnezeu visează”, 2009, la aceeaşi editură, apoi „Verticale portative”, 2009, la Editura Fundaţiei „Paul Polidor”, şi „Îngerul din caolin”, Editura „Semănătorul”, 2010. De asemenea, Cornel C. Costea este realizator al emisiunii „Florile inimii” la Radio Pro Diaspora, este membru al „Ligii Scriitorilor Români”, al grupului de poezie niponă „romanianhaiku” şi al Cenaclului de haiku „Sakura” din Cluj- Napoca.
Evenimentul lansării s-a bucurat de prezenţa primarului localităţii Lechinţa, inginer Romeo Florian, dorindu-i „bun venit” acasă fostului elev şi fiu al satului, de cuvintele de laudă ale profesorului de geografie, Iulius Măierean, adresate fostului elev, care i-a urmat disciplina, dedicându-i şi o poezie, în care îi face magistrului „o haină din cuvinte”, şi de un auditoriu ales, format din familie, colegi, profesori, elevi şi alţi invitaţi.
Despre poezia lui Cornel C. Costea au vorbit Georgeta Resteman, prefaţatoare, care a prezentat structura cărţii „ Din pulberea luminii”, împărţită în capitole „Rădăcini”, „Stări”, „Iubiri”, „Umbre”, „Doruri”, „Scrisori”, „Stihuri pentru prichindei”, fiecare purtând o sensibilitate aparte, a sufletului transpus în poezie, când e vorba despre locurile natale, despre părinţi, iubită sau copii, despre prieteni sau sărbători; a urmat Cezar Adrian Iliuţă, profesor de limba şi literatura română, de puţină vreme director al Liceului Tehnologic Lechinţa, care a semnalat, cu pricepere, metodă şi discurs adecvate, înclinaţia spre poezia religioassă, de inspiraţie divină, simţită şi resimţită în fiecare vibraţie poetică din discursul liric al lui Cornel C. Costea, un elegiac, în poezia clasică, preferând rima încrucişată cu trimitere la semnul crucii, şi un căutător de adevăr, prin poezia esenţializată, în formă fixă, reuşind să acopere în stil personal forma şi conţinutul materiei poeziei; despre salvarea poetului prin poezie a vorbit Elena M. Cîmpan, cu trimitere la exemple care îl prezintă pe cititor ca pe un refugiu, menit să asigure nu doar gloria, cât veşnicia, în timp ce poezia lui Cornel C. Costea trebuie să-şi găsească loc printre oameni, nu doar pe rafturi, fiind pulbere de lumină, prin inspiraţie, devenind pulbere de cuvinte, prin creaţie.
Un moment aparte a aparţinut autorului, bucuros, emoţionat, simplu, natural, vorbind despre povestea cărţilor lui, despre eveniment ca o întâmplare rară, oferind autografe nenumărate celor prezenţi la întâlnirea cu poezia, de la Lechinţa.
În fapt, peisajul poetic al acestor locuri s-a îmbogăţit cu un nume de referinţă, Cornel C. Costea, profesor de geografie şi poet, ca Pompei Cocean, din acelaşi pământ cu criticul Călin Teutişan, şi poate că lista ar putea continua. Cu siguranţă, printre „florile inimii” lui Cornel C. Costea, poezia ocupă un loc aparte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5