POEME de Kang Byeong-Cheol

 

Kang Byeong-Cheol este un poet și traducător coreean, doctor în științe politice. S-a născut în Jeju, Coreea de Sud, în 1964. A început să scrie în 1993 când a publicat prima sa povestire, „Cântecul lui Shuba”.

În 2005, a publicat o colecție de povestiri. A câștigat patru premii literare și a publicat peste opt cărți. A fost membru al Comitetului Scriitorilor din închisoare (WiPC) al PEN International din 2009 până în 2014.

De asemenea, a lucrat ca editorialist pentru NewJejuIlbo, un ziar din Jeju. În prezent, este director la Institutul Coreean pentru Pace și Cooperare.

 

 

 

De ce tună

 

Iarna este un anotimp al relaxării.

Când toate lucrurile sunt în repaus, cine va trezi primăvara?

 

Când zăpada se topește, nu tună.

Pentru că tunetul nu poate trezi primăvara,

oamenii au declanșat focuri de artificii.

 

Când tună,

se trezește conștiința oamenilor.

Artificiile aprind dragostea,

stârnind pasiune.

 

Oamenii bat în tobe

încurajând acțiunea;

Când cerul tună

se trezește conștiința.

 

Sunetele precum

„Dung! Dung!”

„Bum, bum!”

„Kwadadang,”

toate sunetele ajută la a trezi ceva.

 

 

Interconectarea tuturor lucrurilor

 

Pentru ca un singur trandafir să înflorească,

are nevoie de mai mult decât un spațiu,

lumina soarelui, apă și minerale,

toate combinate, ca să se dezvolte.

 

Cu vapori de apă în aer,

plouând, planta începe să crească,

ea crește și crește, zi de zi,

în felul său interconectat.

 

Existența este întru totul interconectată,

orice lucru e afectat și amalgamat,

obligat să se schimbe într-un anumit fel

și crește ca o plantă, înaltă și puternică.

 

Într-unul, găsim întregul,

și în întreg, îl găsim pe fiecare,

toate lucrurile sunt conectate, de departe și de aproape,

întrețesute prin eternitate.

 

Trebuie să depășim confruntările

și să ne străduim pentru armonie și încredere,

pentru ca viitorul omenirii să fie pașnic,

unul al unității și prosperității.

 

 

Atracția unui suflet captivant

 

O voce care răsună peste ocean,

aduce căldură și intimitate,

precum un izvor de râuri de armonie.

 

Comunicăm prin muzică frumoasă,

venele noastre pulsează în ritmul său,

pătrunzându-ne inimile și desenând imagini,

înțelegând fiecare emoțiile celuilalt cu pasiune.

 

Râsul, puternicul nostru limbaj comun,

Ne ameliorează tensiunea și ne apropie,

zâmbește cu farmecul de a atrage suflete,

alinându-ne și dându-ne putere.

 

Să ne amintim sunetul ființelor umane,

un suflet armonios prin legea atracției,

trăind o viață fără mânie și conflicte,

cu prieteni ale căror suflete sunt captivante.

 

Cu astfel de prieteni, viața devine cea mai fericită,

în timp ce acționăm cu inimile și desenăm imagini,

pătrunși de ritmul muzicii

și de atracția unui suflet captivant.

 

 

Conducând o mașină prin ceață

 

Am întâlnit ceață pe la mijlocul drumului spre  Muntele Halla.

Luna Mai aduce o ceață neașteptată.

Prin ceață, văd misterele vieții.

Încercăm să trăim în timp ce prezicem viitorul

ca și cum am conduce prin ceață într-o mașină,

ne confruntăm cu teama de necunoscut.

 

Ce mi-a adus ceața?

Florile de primăvară înfloresc prin ploaia cețoasă,

fragmente de amintiri conduse de ceață.

Petalele galbene și violete cad una câte una,

dansând pe marginea drumului.

Pentru a scăpa de legăturile destinului ascunse în ceață,

aștept miracolul nesfârșit al soarelui.

 

Nu pot vedea departe, dar ceața

caută urme ale timpului pierdut

și ne atrage.

 

Ar trebui să ne conformăm ceții și să fim măturați?

Conducând încet pe un drum imprevizibil,

eu contemplu în liniște.

 

În acest moment, suntem pierduți în ceață,

mergând înainte fără să ne putem concentra.

Îmi vin în minte fragmente de mici amintiri,

clipele de singurătate și cele de bucurie se intersectează.

 

Ceața nu ne va spune răspunsul vieții.

Ceața ascunde un secret încântător.

În fața fricii neașteptate,

noi strângem bucățile de viață una câte una.

 

Am întâlnit ceață pe la mijlocul drumului spre Muntele Halla.

Imaginându-mi petalele de flori ale lui Mai, continui să conduc!

 

 

Iunie

 

Primăvara s-a sfârșit ieri,

un nou anotimp a început,

cumva, persistă un sentiment de melancolie.

 

Valurile curg spre ocean,

toate apele se adună pentru a deveni o mare vastă,

înăuntru, lacrimile sunt susceptibile să se amestece.

 

Lumea nu face marea să devină sărată din tristețe,

dar când gustăm sare, ne gândim la mare,

și trebuie să ne amintim de lacrimile cuiva.

 

Imaginați-vă dacă oamenii nu ar simți tristețe,

dacă nu ar vărsa lacrimi,

cândva, chiar și salinitatea oceanului ar putea dispărea.

 

Pe măsură ce începe un nou anotimp și plouă,

ploaia respiră viață în plante,

făcând vara și mai abundentă.

 

Și apa rămasă, împreună cu lacrimile cuiva,

va călători spre mare,

unindu-se cu oceanul.

 

 

Traducere de Elena Liliana Popescu

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5