PNL: FMI nu a avut niciun fel de reacţie la propunerile pe care le-am făcut în discuţii până acum

PNL susţine că, în întrevederile avute până acum cu reprezentanţii FMI, a formulat o serie de observaţii faţă de măsurile Guvernului şi a făcut o serie de propuneri, faţă de care Fondul ,,nu a avut niciun fel de reacţie”.

,,Cu ocazia întrevederilor avute în mai multe rânduri cu reprezentanţi ai FMI, Partidul Naţional Liberal a formulat o serie de observaţii vizavi de măsurile adoptate de către guvernul condus de Emil Boc, precum şi o serie de propuneri. În raport cu acestea, FMI nu a avut niciun fel de reacţie, discuţiile dintre cele două părţi neconcretizându-se în niciun fel. Ca partid preocupat de situaţia economică dificilă în care se află România, PNL consideră că este nevoie nu doar de un dialog formal, ci de o consultare reală, cu rezultate concrete", se arată într-un comunicat al PNL dat publicităţii ca urmare a punctelor de vedere exprimate la întâlnirea de la Senat cu reprezentanţii Fondului.

Liberalii se declară surprinşi de faptul că periodic reprezentanţii Fondului au afirmat că toate ţintele stabilite cu guvernul Boc au fost atinse, "aspect infirmat de tot atâtea ori".

PNL menţionează că, în anul 2010, Jeffrey Franks considera că ,,România este o poveste de succes”, pentru ca apoi FMI să impună guvernului măsuri de austeritate care au afectat grav toate categoriile sociale - începând cu tăierile de salarii, reducerile de alocaţii sau închiderea spitalelor.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti, în perioada 27 aprilie-9 mai, pentru prima evaluare a noului acord.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5