PNL BN se vede 3 D: Dolha / Dobra şi Deneş

Peste jumătate de an, cel mai probabil, liberalii bistriţeni îşi vor desemna un nou preşedinte, asta în condiţiile în care prefectul Ioan Ţintean a renunţat la viaţa politică.
Făţiş, deocamdată şi-au anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte, deputatul Dolha şi senatorul Dobra, în timp ce Deneş a anunţat că el va fi cel care înclină balanţa între cei doi, vizând o funţie vizibilă.
„Daţi-mi voie să-mi fac nişte analize de interior. Oricum, voi susţine pe omul care doreşte ca Partidul Naţional Liberal să rămână la nivelul la care a reuşit să ajungă după alegerile parlamentare din decembrie 2012. (…) Amândoi îmi sunt prieteni şi eu cred că fiecare dintre cei doi poate fi foarte util PNL”, a comentat Ioan Deneş.
Cei doi combatanţi au menţionat că lupta nu va fi una încrâncenată. Dorin Dobra a spus că vor fi „alegeri lejere”, în care „oamenii îşi vor spune părerea”, iar indiferent de rezultat, cele două părţi vor colabora.
De cealaltă parte, Stelian Dolha a spus că va conduce PNL în stilul lui Ioan Ţintean, cu înţelepciune, pentru unitate. „Trebuie să menţinem Partidul Naţional Liberal unit”, a concluzionat Dolha.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5