Peste 640 de bilete de tratament vândute de Casa Judeţeană de Pensii. Contracte finalizate pentru Vatra Dornei, Băile Felix şi litoral!

         Până la această dată, la Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud au fost înregistrate un număr de 3560 cereri pentru bilete de tratament, a anunţat directorul executiv Teodor Chiciudean în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural. Potrivit acestuia, până-n prezent au fost vândute 640 bilete, la care se adaugă cele peste 200 de bilete din seria a IX-a care vor fi vândute începând cu data de 3 iulie.

         „Până la finalul anului, vom ajunge la aproximativ 3000 de bilete de tratament vândute. Anul trecut, au fost vândute 3700 bilete de tratament. În acest an termenele au fost decalate deoarece Legea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost adoptată târziu, apoi a fost necesară adoptarea altor acte normative, a fost organizată licitaţia pe SEAP etc.”, a explicat directorul executiv Teodor Chiciudean.

         La această dată, Casa Judeţeană de Pensii Bistriţa-Năsăud are repartizate 1662 locuri, pe diverse categorii de tratament, în unităţi patronate de Ministerul Muncii sau de societăţi comerciale, în staţiuni precum Buziaş, Covasna, Tuşnad, Olăneşti, Govora, Slănic, Sângeorz Băi, Târgu Ocna, Căciulata, Vălenii de Munte. Bizuşa, Amara, Geoagiu, Herculane, Techirghiol, Turda, Mangalia, Saturn, Sovata. Aceste bilete sunt repartizate până în seria 17 din 19, în unităţile din subordinea Ministerului Muncii şi până în seria 12 pentru societăţile comerciale care au câştigat licitaţii cu Casa Naţională de Pensii. La aceste bilete se vor adăuga şi cele acordate în staţiuni precum Băile Felix sau Vatra Dornei, a căror licitaţie a fost finalizată abia în această perioadă şi nu s-a făcut o repartiţie exactă la nivel naţional.

         Preţul maximal al unui bilet de tratament balnear a fost stabilit la un nivel de 1388 lei pentru unităţi de două stele şi 1452, la unităţi de trei şi patru stele. Casa Naţională de Pensii Publice stabileşte numărul de locuri de tratament balnear ce poate fi pus la dispoziţia beneficiarilor în limita fondurilor aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi repartizazea numărul locurilor caselor teritoriale de pensii în funcţie de numărul total al beneficiarilor. Beneficiarii de bilete de tratament balnear sunt asiguraţii sistemului public de pensii, pensionarii din sistemul public, persoanele aflate în evidenţa Autorităţii Naţionale pentru Persoane cu Handicap şi persoane beneficiare de legi speciale.

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5