Peste 40.000 de hectare - jumătate din suprafaţa arabilă a judeţului - cultivate cu cereale, plante uleioase, legume!

Ing. Ioan Nuţu Tabără, director executiv al Direcţiei pentru Agricultură Bistriţa-Năsăud, a prezentat, în cadrul Colegiului Prefectural, structura culturilor agricole însămânţate în toamna anului 2021 şi în primăvara anului 2022, dar şi starea de vegetaţie a acestor culturi.

Potrivit acestuia, în toamnă au fost însămânţate 4845 hectare de grâu, secară şi triticale, 200 hectare de orz, 113 hectare de orzoaică şi 65 hectare de rapiţă. Producţia medie estimată la grâu este de 5 tone/ha, la orz 4 tone/ha, la rapiţă 3 tone/ha. În primăvara acestui an au fost cultivate 16 ha cu grâu... de primăvară (producţie estimată 3 tone/ha), 1120 ha de ovăz, 1260 ha de orzoaică, 19.860 ha porumb boabe, 1930 ha floarea soarelui, 329 ha soia, 2964 ha de cartof (de vară şi de toamnă), 2041 ha legume, 22 ha mazăre şi 96 ha fasole boabe. Starea de vegtaţie este una optimă, a declarat ing. Ioan Nuţu Tabără, săptămâna viitoare urmând să înceapă secerişul la păioase.

Întrebat fiind cât din suprafaţa arabilă a judeţului este cultivată cu astfel de culturi, şeful Direcţiei pentru Agricultură B-N a explicat că Bistriţa-Năsăud are aproximativ 90.000 hectare de teren arabil, iar peste 40.000 hectare sunt cu astfel de culturi, diferenţa reprezentând-o lucernă şi alte plante perene. În fapt, potrivit datelor avute la dispoziţie de APIA B-N, din total suprafaţă solicitată la plată în campania 2022, de 186.141,5 ha, suprafaţa arabilă este de 45.086 ha, adică sub un sfert.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5