Peste 180 de şoferi amendaţi, într-o singură zi. 15 permise de conducere reținute de polițiștii bistrițeni

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud în colaborare cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava  au acționat pe DN 17, pentru reducerea riscului rutier pe raza ambelor județe. Acțiunea a vizat prevenirea accidentelor de circulație și combaterea excesului de viteză pe drumul național 17, care face legătura între județele Bistrița-Năsăud și Suceava.

„Cu ocazia activităților desfășurate, au fost constatate și aplicate peste 180 de sancțiuni contravenționale conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de peste 52 000 lei, din care aproximativ 30 pentru viteză. Viteza maximă înregistrată la data de 8 ianuarie a.c., pe raza județului Bistrița-Năsăud a fost de 114 km/h”, se arată în comunicatul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud.

Față de 15 conducători auto a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de înmatriculare pentru diverse nereguli.

*** 

Conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, viteza maximă admisă prin localități este de 50 km/h, iar pe unele porțiuni 70 km/h. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranța rutieră, atunci când se circulă în condiții meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.

Depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent,  între 1.305 şi 2.900 de lei).

Totodată, se aplică sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5