Peste 180 de alocaţii pentru susţinerea familiei au fost suspendate din cauza absenţelor şcolare

Sute de elevi din judeţ au rămas fără diferite ajutoare financiare pe care statul le acordă, absenteismul elevilor răsfrângându-se direct asupra propriilor familii, acestora fiindu-le suspendate sau diminuate alocaţiile pentru susţinerea familiei, pentru o perioadă de trei sau şase luni de zile.

Mai exact, 402 familii au rămas fără un venit sau cu un venit diminuat, venit pe care statul îl acordă persoanelor nevoiaşe. În funcţie de numărul de absenţe cumulate de elevi, familiile acestora au primit alocaţiile diminuate cu 20 sau 50% sau plata alocaţiei a fost suspendată total. Astfel, pentru 183 de familii ai căror copii au acumulat mai mult de 20 de absenţe nemotivate în decursul primului semestru s-a luat măsura suspendării alocaţiilor de sprijin. Reluarea plăţilor se va face după o perioadă de şase luni.

,,Pentru 183 de familii cuantumul alocaţiei pentru susţinerea acestora, în sumă totală de 15.919 lei a fost suspendat ca urmare a înregistrării unui număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate de către copiii acestora, până la următoarea situaţie transmisă de ISJ, dar nu mai mult de 6 luni”, ne-a comunicat Ani Bob, director executiv Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) BN.

De cealaltă parte, în cazul a 219 familii în care elevii au înregistrat între10 şi 19 absenţe în primul semestru, alocaţiile de sprijin au fost diminuate.

,,Drept urmare, cuantumul alocaţiei de stat pentru susţinerea familiei a fost diminuat de la un total de 15.710 lei la 12.113 lei pentru 219 familii, astfel: pentru o familie cu 90%, pentru 9 familii cu 50 %, pentru 9 familii cu 40 %, iar pentru 200 familii cu 20 %, pe o perioadă de 3 luni” , a precizat Ani Bob.

Situaţia absenţelor înregistrate la şcoală de unii elevi este transmisă la AJPIS de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean, agenţia gestionând aceste indemnizaţii.

,,Astfel, ca urmare a primirii de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud a situaţiei frecventării cursurilor de către copiii ale căror familii beneficiază de alocaţie familială, aferentă semestrului I al anului şcolar 2012 - 2013, s-a constatat următoarea situaţie la nivelul judeţului nostru: un număr de 2.096 elevi au avut 1 – 9 absenţe nemotivate, 286 elevi au avut 10 – 19 absenţe nemotivate, 17 elevi au avut 20 de absenţe nemotivate, iar 276 elevi au avut peste 20 de absenţe nemotivate”, a subliniat Ani Bob, director executiv AJPIS BN.

În cazul în care se înregistrează absenţe nemotivate pe parcursul unui semestru şcolar, începând cu luna următoare celei în care inspectoratul şcolar a transmis situaţia privind frecventarea cursurilor, cuantumul alocaţiei se diminuează proporţional cu numărul absenţelor, pentru o perioadă de 3 luni, după cum urmează: cu câte 20 % pentru fiecare copil care înregistrează un număr cuprins între 10 şi 19 absenţe; cu câte 50 % pentru fiecare copil care înregistrează un număr de 20 absenţe. Plata alocaţiei se suspendă în luna următoare celei în care se constată un număr mai mare de 20 de absenţe nemotivate înregistrate într-un semestru de un copil din familia beneficiară de alocaţie.

Potrivit reprezentanţilor AJPIS BN, alocaţia pentru susţinerea familiei se acordă pe bază de cerere şi declaraţie pe propria răspundere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia şi, după caz, privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere, înregistrate la primăria de domiciliu sau reşedinţă, cu obligaţia reactualizării declaraţiei din 3 în 3 luni după stabilirea dreptului la alocaţie.

Beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, în condiţiile legii, atât familia formată din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, cât şi familia formată din persoana singură şi copiii aflaţi în întreţinerea acesteia, care locuiesc împreună, precum şi bărbatul şi femeia necăsătoriţi cu copiii lor şi ai fiecăruia dintre ei, care locuiesc şi gospodăresc împreună.

,,Familia cu venituri reduse beneficiază de alocaţie în condiţiile în care copiii acesteia de vârstă şcolară frecventează fără întrerupere cursurile unei forme de învăţământ organizate potrivit legii şi nu înregistrează absenţe nemotivate în cursul unui semestru care să conducă la scăderea sub 8 a notei la purtare, cu exceptia copiilor de vârstă şcolară cu handicap grav sau accentuat dacă prezintă certificatul de încadrare în grad de handicap şi dovada eliberată de către autorităţile competente prin care se atestă faptul că respectivul copil nu poate fi înscris în nicio formă de învăţământ prevăzută de lege”, a conchis Ani Bob.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5