Pentru cetăţenii comunei Ilva Mică, a fost mare sărbătoare

“Dintre toţi primarii din judeţul nostru, pe Horică îl iubesc cel mai mult, este timpul lui şi ne-a demonstrat” (Ioan Oltean)

Vineri, 29 octombrie, în jurul orei 14, în comuna Ilva Mică a fost mare sărbătoare, având loc inaugurarea podului peste Ilva. Un număr mare de cetăţeni au participat la acest eveniment mult aşteptat de ei. Oficialităţile judeţului nostru, în frunte cu deputatul Ioan Oltean, prefectul Cristian Florian şi preşedintele Consiliului Judeţean – Liviu Rusu, au participat şi la recepţia altor lucrări finalizate cu puţin timp în urmă: grădiniţa cu program prelungit, căminul cultural, asfaltarea unui drum comunal de circa 6 km, achiziţionarea unei maşini de pompieri etc. Aceste investiţii au fost promovate de autorităţile locale prin programul de dezvoltare a infrastructurii, prin Ordonanţa 7/2006 şi Măsurii 322 de modernizare a satelor româneşti prin fondul european agricol de dezvoltare rurală. Tăierea panglicii a fost oficiată de către edilul comunei Aurel Horea, cât şi oficialii prezenţi. În incinta şcolii generale a avut loc o slujbă religioasă oficiată de preoţii Iuliu Brici şi Emil Dănilă, urmând a lua cuvântul primarul comunei, aducând mulţumiri în primul rând Guvernului fără de care nu se puteau realiza atâtea proiecte, cât şi oficialităţilor prezente. A urmat deputatul Ioan Oltean, felicitându-l pentru tot ce a făcut în această minunată comună. „Dintre toţi primarii din judeţul nostru, pe Horică îl iubesc cel mai mult, este timpul lui şi ne-a demonstrat”. Prefectul judeţului, Cristian Florian: „deşi trecem printr-o situaţie de criză, totuşi asistăm la foarte multe inaugurări (recepţii finale) ale multor proiecte în judeţul nostru. Liviu Rusu: „Aduc felicitări domnului primar Aurel Horea, un om deosebit, cât şi cetăţenilor acestei minunate comune Ilva Mică şi să vă bucuraţi de toate proiectele. După o zi încărcată cu multe evenimente pozitive, toţi participanţii, într-un număr de aproximativ 300, au fost invitaţi la o masă pe cinste.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5