Pe urmele „pasionaţilor” de telefoane mobile

Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale a Poliţiei Municipiului Bistriţa au identificat pe Viorel M., de 20 ani, din localitatea Crainimăt care în noaptea de 3/4.4.2010, în timp ce participa la slujba de Înviere la biserica ortodoxă din cartierul Viişoara, a găsit telefonul mobil Nokia 6300 aparţinând lui Daniela U., din Bistriţa, cartier Viişoara care l-a pierdut într-un moment de neatenţie. Prejudiciul cauzat de 500 a fost recuperat. Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de însuşire a bunului găsit. De asemenea, judiciariştii l-au identificat şi pe Mihai B., de 27 ani, din Bistriţa care în noaptea de 26/27.02.2010, în timp ce se afla într-un apartament de pe strada Lt. Călin din municipiu a sustras un telefon Mobil marca Samsung S-5230, aparţinând părţii vătămate Alin H., de 24 ani, care se afla în aceeaşi locuinţă cu făptuitorul. Prejudiciul de 700 lei a fost recuperat. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Nu în ultimul rând, tot în cursul zilei de ieri a fost identificat şi Iosif O., de 22 ani, din Bistriţa, care în dimineaţa zilei de 06.04.2010, ora 7.00, în timp ce se îndrepta spre domiciliu a intrat în locuinţa lui Benedic B., de 26 ani, pentru a discuta cu acesta. Cum uşa de acces a părţii vătămate nu asigurată făptuitorul a intrat fără ca victima să simtă. Profitând de faptul că proprietarul casei dormea, făptuitorul i-a sustras telefonul mobil LG care se afla lângă capul părţii vătămate şi a părăsit imediat locuinţa. În aceeaşi zi, Iosif O. a vândut telefonul lui Carmen A., din Bistriţa. Prejudiciul în valoare de 300 lei a fost recuperat. Cercetările continuă de către poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, transmite purtătorul de cuvânt al agent principal de poliţie Claudia – Adriana Creţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5