Pe sub Râpă, prin Măluţ, în împărăţia cireşarilor

Călătorul obosit, cum trece Râpa, se opreşte o clipă la Fântâniţă să-şi răcorească sufletul cu apa rece de la izvorul de lângă drum. Se pare că izvorul dăinuie de vreo 70-80 ani, de când aici exista un pod plutitor pentru cei care aveau terenurile dincolo de Someş.

         La intrarea în sat, de o parte şi de alta a drumului asfaltat, în faţa caselor, te întâmpină pruni şi meri încărcaţi de roadă, gata să dea în pârgă. Satul e plin de fructe, îngheţul din aprilie a ocolit vatra aşezării, poate şi din cauza căldurii interioare emanată de măluţeni. La deal însă e sărăcie în privinţa fructelor.  Deşi în Măluţ se cultivă zeci de soiuri de cireşe, de cei peste 100 de cireşari, în anul 2017 n-au fost cireşe îndestulătoare şi nici sărbătoarea dedicată lor n-a mai avut loc.  E o tradiţie de mai bine de 100 de ani ca la sfârşit de iunie măluţenii să-şi venereze cireşele, iar sărbătoarea să-i cheme acasă pe cei plecaţi în ţară, şi mai departe, până în Australia. De fapt, Măluţul, prin cei 50 de dascăli, zece preoţi, cinci magistraţi, 52 ingineri şi subingineri, 26 cadre militare, 23 economişti, 26 oameni de afaceri, la care se adaugă politicienii, este foarte cunoscut. Circulă chiar o poveste cu un sâmbure de adevăr. Se spune că prin anii 30, un măluţan sfătos, badea Pop, îmbrăcat frumos în costum popular, cu cizme de piele şi pălărie neagră de păr, ajunge în Bucureşti. Se plimbă pe Calea Victoriei. Nu erau atâtea maşini. El, măluţanul măreţ, se plimbă agale, se uită în stânga şi în dreapta şi se aude strigat: Bade Pop! Se uită în stânga şi în dreapta şi nu vede pe nimeni. Din nou este strigat, Bade Pop. Şi zăreşte la un balcon, îmbrăcat frumos, cu pălărie neagră, un bărbat înalt care-l întreabă: bade Pop, ce mai fac măluţenii? Omul acela era primul ministru Iuliu Maniu, în Măluţ fiind mulţi ţărănişti.

         Măluţul, astăzi, are o altă înfăţişare. Dacă în multe din satele noastre sunt case pustii, părăsite, chiar uliţe întregi, aici fenomenul a dispărut. S-au construit zeci de locuinţe noi, Măluţul poate face joncţiunea cu Braniştea, în zonă ridicându-se adevărate vile. Canalizarea şi reţeaua de apă potabilă au influenţat în mare măsură stabilirea tinerilor în sat. Peste 85% dintre gospodării au apă la robinet. Şi nişte băi mobilate după ultimele exigenţe în materie. Valea betonată aşteaptă doar apa, care parcă a secat. Era o vreme când inunda satul. Acum, doar un firicel de apă aminteşte de ce a fost odată.

         Măluţenii rămân însă robii pământului, îmi spunea în urmă cu mulţi ani Aurel a lui Bilţu (trecut la cele veşnice), că „pământul este lucrul cel mai sfânt din lume. Terenul tău, locul tău trebuie îngrijit, trebuie să-l îndrăgeşti, să ai grijă de el şi să te porţi ca şi cu nevasta ta. Îţi dă mult, te ţine în viaţă dacă ai grijă de el. Mare necaz au cei care-şi bat joc de pământ”. A avut dreptate mare Aurel a lui Bilţu şi el a rămas o pildă cum s-a luptat pentru pământul luat în colectiv.

         Pomicultura şi creşterea animalelor şi astăzi este o ocupaţie şi o sursă de trai. Uneori însă natura-i potrivnică. Iacob Mărginean, deşi e pensionar, dragostea faţă de cireşi rămâne aceeaşi, cu toate că în 2017 n-a prea avut multe roade. Dar aşa-i natura. O dată ne dă, o dată nu. Alin Palalogos îi întrece pe mulţi. După deal are o livadă tânără care îţi ia ochii. E o muncă grea. De la plantare până la recoltare e o cale lungă, cu muncă, cu sudoare, cu bani investiţi. Rareş Bindea îi moşteneşte pe ai lui, pe bunici şi străbunicii care aveau înainte de colectivizare un deal întreg cu pomi. Acum şi-a înfiinţat o plantaţie de cireş. Se zbate şi spre a obţine fonduri europene. Vrea să aibă o exploataţie model. Un alt mare cireşar este şi feciorul lui Traian Câmpan a lui Bârta. Se spune despre Ionel Bindea a lui Vasile Boieru (i-o fi zicând Boieru din cauza bunătăţii lui, a stării lui boiereşti) că este foarte harnic şi priceput. În spatele casei şi-a înfiinţat o plantaţie de pomi după toate regulile tehnologiei. E un boier şi în ale pământului.

         L-am întâlnit mai dăunăzi în Măluţ şi pe Ţucu a lui Mărginean. Bun la vorbă, te captivează cu ştiinţa informaţiilor ce le deţine. În special în privinţa creşterii animalelor şi nu numai. Se bucură, apoi se supără când treburile nu merg prea bine, câştigă uneori mai mult, alteori mai puţin, dar Ţucu nu se lasă. E un luptător. Aşa cum fratele lui este un condeier rafinat şi profund, ceea ce-l completează pe savantul predicator în ale teologiei.

         La Strajă locuieşte Vasile Câmpan. Este strănepotul primarului Gavrilă Câmpan, cel care în 1918 a reprezentat Măluţul la Adunarea de la Alba Iulia ce a consfinţit Unirea Transilvaniei cu România. Acum, strănepotul păstrează doar amintirile de atunci. Şi pentru a menţine tradiţia de familie, creşte în bătătură vaci cu lapte. E o ocupaţie grea, dar pentru cei de la ţară este frumoasă şi aducătoare de ceva venituri. Trebuie multă muncă zi de zi. Seceta asta ne creează şi greutăţi în privinţa furajelor pentru iarnă. Dar om trece şi peste asta.

         În Măluţ, toţi vorbesc despre eroul satului, Paul Seserman, cel care a intervenit prompt şi eficient la un accident ce a avut loc de curând. Eroi mai sunt mulţi în Măluţ. În cele două războaie mondiale au căzut 34 de măluţeni, iar numele lor este încrustat pe monumentul din faţa bisericii (un altul se impune). Dar eroi sunt toţi măluţenii, cireşarii şi toţi ceilalţi care revin şi rămân acasă şi fac ca satul lor să dăinuie.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5