Pe şoselele cu gropi ale gândirii bistriţeanului din Alaska

În 1981, domnul Nicholas Kazan, de prin urbea noastră ca origine, a plecat în Statele Unite şi s-a stabilit în nordul îndepărtat, respectiv statul Alaska: Ce l-a dus pe acele meleaguri de tot nordice, cumpărate pe mai nimica de SUA de la Rusia (în 1912) n-am putut afla. Din plin comunism, s-a văzut în lumea libertăţii, cum se obişnuieşte a spune. Domnia sa nu s-a despărţit însă total nici de ţară, nici de Bistriţa, încât intervine cu articole în care vrea să pună pe şine democraţia românească şi situaţii de tot locale din Bistriţa (combătând cu vehemenţă variantele de Centură ocolitoare ale domnului Primar, Referendumul succedant şi l-a “decorat” într-un articol pe deputatul Ioan Olteanu cu medalia “Căpetenia tuturor relelor” – deşi avem sute de politicieni care ar putea revendica aşa vorbe categorice.
Anul trecut şi-a lansat la Bistriţa prima carte: ”Sub tăvălugul istoriei şi al religiilor” . Democrat convins, dânsul nu şi-a dat seama că până-n prezent poartă fiinţal una din trăsăturile fundamentale ale orânduirii comuniste: ura împotriva Religiei, marele duşman ce nu a putut fi învins nici de Lenin-Stalin şi nici de “nepoţii” lor ideologici. Da’ de unde ura asta nesfârşită şi teribilă a comuniştilor? Negreşit din aceea că creştinismul te face alt om, pe care nici temniţele, nici moartea nu-l pot înfrânge.
Lui Nicholas Kazan îi repugnă toate religiile, in corpore, “din care vreo 20 majore” –zice dânsul, toate nocive de-a valma, o piedică în “asigurarea bunăstării” ce ar fi datoria majoră a unui stat. Deşi se spune că s-a lăsat de mult de pilotat avioane, viziunea domniei sale despre societate este una “par avion” sau chiar satelit şi s-ar rezuma la o triadă: politicienii fură (“peştele de la cap…”), clerul se îmbogâţeşte, iar poporul sărăceşte “într-o ţară bogată”. În spatele clasei politice, NK vede fantoma clerului ortodox (“care se talibanizează””) în cârdăşie cu politicienii, împreună belind poporul.
“În cei mai simpli termeni –zice domnia sa- rolul unui stat este de a asigura bunăstarea cetăţenilor. Orice argument la contrariu (sic!) este nu doar iresponsabil, este nelegiuit şi neconstituţional.” Şi totuşi, Nicholas Kazan a scris o carte de sute de pagini! Se mai scapă litere la tastatură, dar aici gândirea denotă lacune îngrijorătoare. Adică ştim că suntem deficitari în formulare şi apoi declarăm închizitorial că cine e împotriva inepţiei calcă–n străchinile iresponsabilităţii, neconstituţionalităţii şi nelegiuirii. Dar, domnule scriitor, aţi văzut vreodată şi undeva definiţia unui stat? Dacă numai latura îngrăşării în bunăstare a cetăţeanului e de luat în seamă, noi vă spunem că aceasta e preocuparea de bază a dobitoacelor: paie uscate, grăunţe şi fân, coteţ călduţ, alintare pe spinare. Din fericire, dimensiunea fiinţei umane şi chiar a statului este cu totul alta şi care vă este inaccesibilă.
Mă bucur că aveţi idei de asanare a vieţii politice, dar ele nu sunt fiabile (importul de conducători din Vest pentru vreo două’j de ani). Boala vieţii noastre sociale –rezumând la extrem- sunt partidele, generatoarele corupţiei, cele care promovează nonvalorile pe criteriul că “e de-al nostru”. Poate veţi fi auzit că-n laboratoarele gândirii politice de la Bruxelles se cunosc aceste racile universale ale democraţiilor şi se caută noi sisteme
Statele occidentale sunt seculare din pricină că religia romano-catolică a promovat secole ideea de Biserică-stat, de stăpânire mundană, în timp ce Ortodoxia întregului Răsărit n-a avut astfel de gânduri politice, colaborând şi susţinând statul după modelul Bisericii din timpul lui Constatntin cel Mare şi întregului Bizanţ.
Cât despre aversiunea domniei voastre faţă de orice religie, e ciudat că nu v-a lămurit un întreg secol XX în această privinţă. Comunismul şi fascismul (cu varianta nazismul) ne-au arătat în modul cel mai înspăimântător ce înseamnă o lume fără Dumnezeu. “Colos monolitic, cel mai mare partid politic”, având “bogăţii scandaloase” astfel definiţi Biserica, “Maica Neamului” -arâtându-ne cât de străină vă este realitatea Bisericii Ortodoxe, uriaşa ei operă filantropică de azi la scara societăţii. “Scrutina(ce-o fi asta?-n.n.) ne duce la concluzii irefutabile…scutite de lupa investigaţiei şi a justiţiei.” Stranie ireconciliere de sensuri! Pentru domnia voastră Biserica e doar “amăgire cu rai… invocare de îngeri, parade de moaşte” şi “religie fără rost” impusă de preoţi.
De două mii de ani, păreţi printre puţinii deştepţi, iar neamul românesc e o gloată de proşti, precum şi cei 35% de creştini ai lumii. Nici nu bănuiţi, după exprimarea Apocalipsei, că sunteţi “sărac şi orb şi gol”. Şi cel mai rău e că vreţi să ne faceţi şi pe noi, cu vehemenţă, asemenea tristei dv. stări pe care nici n-o intuiţi.
Oricum, nu vă putem învinovăţi de lipsa unui IQ al Spiritualităţii. Vorba lui Eminescu, “poate nu vă este croit capul pentru acestea”. Să ştiţi însă că sufletul omenesc are şi el nevoie mare de o “bunăstare”, iar hrana lui este Dumnezeu. În această privinţă sunt suflete atât de mici, de malnutrite cu credinţă, încât sunt la nivelul grădiniţei. Nu depăşiţi clipa şi nu aspiraţi la eternitate. Ori…fiinţa umană tocmai spre aceasta este chemată.