Pe Ouşor…

De la Vatra Dornei, drumul coboară cuminte spre Ţara Năsăudului. În partea dreaptă a satului Coşna se ridică precum o piramidă uriaşă, un munte mai mic dar cochet, Ouşorul.

Într-o vară frumoasă, fiind elev la Şcoala Forestieră din vatra Dornei, conduşi de neobositul nostru diriginte, Cozubaş Mihai, am hotărât să urcăm pe acest „măreţ” vârf. Într-o sâmbătă însorită, colegii mei, băieţi şi fete, am hotărât să „cucerim” acel vârf. Până la Dorna Candreni am urcat drumul cu un autobuz. De aici am continuat drumul spre Ouşoru pe jos. Dirigintele ne-a sfătuit să ne luăm pentru noapte câte o pătură. După cum se vede, excursia ar fi durat două zile.

Dirigintele a mai luat un mic radio poşetă. Am urcat muntele mic. Am urcat muntele mic. Am urcat Ouşoru încet. Motivul întârzierii a fost că Ouşorul nostru era acoperit de fragi. Culegeam fragii şi-i mâncam, urcam încă un metru şi continuam munca cu fragii. Radioul cânta, soarele strălucea dar, încet-încet, spre seară amurgul a dat năvală peste noi. În afară de fragi, pământul era plin de ierburi uscate, mici şi de flori.

Am avut cu noi nişte pacheţele cu mâncare pe care le-am dat gata. Noaptea ne-am acoperit cu păturile aduse. Priveam cerul, milioanele de stele. „Un cer de stele dedesubt/ Deasupra cer de stele,/ Părea un înger neîntrerupt/ Rătăcitor prin ele./ Numai marele Eminescu a ştiut să dezlege trecutul fără sfârşit al vieţii. Mi s-a părut cât eram de mic în acel univers astral. „Carul mare”, „Carul mic”, „Steaua polară”, „găinuşa”, vin şi dau mâna cu magii. Dirigintele nostru ne-a explicat şi ne-a lămurit asupra rolului stelelor noastre. Fapte învăţate de mici dar neuitate nici acum. Lucrurile bune durează o veşnicie.

…Aerul rece al înălţimii încet, încet ne-a adormit.

A doua zi ne-am întors la şcoală. Bucuria ne-a încălzit sufletele şi ne-a bucurat inimile.

prof. pens. Ovidiu Petri