Pavel Dan, 110 ani de la naştere şi 80 de ani de la moartea sa

A apărut anul acesta „Amintiri despre Pavel Dan”-editura „Limes” Cluj- îngrijită de Ion Buzaşi şi Aurel Podaru, cu o prefaţă semnată de Ion Buzaşi. Şi tot anul acesta se împlinesc 110 ani de la naşterea scriitorului ardelean şi 80 de ani de la trecerea sa la Domnul la numai 30 de ani neîmpliniţi.

        Pavel Dan a fost preţuit de Corneliu Coposu care i-a dăruit elogioase rânduri în „România Nouă” din 4 august 1937. Cronologia este semnată de Sergiu Pavel Dan, fiul scriitorului. Scriitorul Ion Buzaşi ne spune, „Amintirile despre un scriitor sunt un auxiliar preţios pentru istoria literară. Pavel Dan însuşi împărtăşea opinia profesorului său Gh. Bogdan-Duică, de la Facultatea de Litere din Cluj, care susţinea că împrejurările biografice pot explica şi adâncii scrisul unei opere literare.” Aurel Podaru, în „Evocare”, arată, „Aşa a trăit Pavel Dan, cu cerul Câmpiei Transilvaniei în ochi, a virat mereu cu dorul satului natal în suflet şi a intrat pe porţile eternităţii cu fruntea încinsă de curcubeie.”

        Volumul „Pavel Dan şi Blajul”-editura „Clubul Saeculum” din Beclean, 2007- autori Ion Buzaşi, Sergiu Pavel Dan, Aurel Podaru, este o apariţie necesară. Fiul prozatorului, Sergiu Pavel Dan, a deschis volumul cu studiul „Pavel Dan şi Blajul în sorocul unui centenar” şi a alcătuit „Cronologia”, o prezentare a vieţii scriitorului. În capitolul „Studii critice şi evocări”, întâlnim texte semnate de Monica Lazăr, Ion Vlad, Constantin Cubleşan, apoi evocări ale lui Radu Brateş, Ion Buzaşi, ale dascălilor de la Blaj, prin intermediul lui Aurel Podaru. Pavel Dan este şi autorul unor scrisori, vedem epistole adresate lui Ion Chinezu şi Ion Breazu. În încheierea cărţii, avem poezii dedicate lui Pavel Dan, semnate de Radu Brateş, Radu Stanca, Ion Horea.

        Pavel Dan s-a născut la Tritenii de Sus, lângă Turda, ca şi scriitorul Aurel Podaru, Pavel Dan fiind coleg de clasă cu mama domnului Podaru. Prozatorul Câmpiei Transilvaniei, Pavel Dan, duce realismul psihologic al vieţii rurale la ultimele lui consecinţe. Eugen Ionescu îl preţuia şi l-a tradus în franceză. Constantin Cubleşan, semnează lucrarea monografică „Pavel Dan-prozatorul Câmpiei Transilvane”, este de fapt, o ediţie îmbunătăţită a celei din anul 1998, care scoate în relief calităţile estetice ale scrierilor lui Pavel Dan, amintind aici microromanul „Iobagii”, consacrat răscoalei lui Horia, sau nuvelele care deschid calea manifestării fantasticului, gen Mircea Eliade.

        I.R. Zăgreanu, ne spune, „S-au adunat şi completat trei feţe auctoriale simbolice, Ion Buzaşi, specialist cu tentaţii exhaustive referitoare la trecutul şi prezentul cultural blăjean, Sergiu Pavel Dan, universitar la filologia clujeană, fiul lui Pavel Dan, şi prozatorul Aurel Podaru, născut în satul obârşiei lui Pavel Dan.”

        Prof. univ. dr. Ovidiu Pecican se întreabă, pe bună dreptate, „Ce s-ar fi întâmplat cu exact aceleaşi proze şi articole, dacă ar fi fost scrise şi publicate în capitală, unde forţa reţetelor culturale formale şi informale este mai puternică şi dacă Pavel Dan  ar fi beneficiat de gloria clişeistică de a fi socotit una dintre vocile autorizate ale ţărănimii din provincia întregitoare de patrie?”

        Pavel Dan este mai mult decât un destin frânt!

        De puţin timp a apărut la Editura „Eikon” din Cluj-Napoca, ediţie critică, trei volume a operei integrale Pavel Dan, ediţie realizată de scriitorul Aurel Podaru, cu un studiu introductiv semnat de criticul literar Andrei Moldovan. Volumul 1 cuprinde 17 schiţe şi nuvele incluse de autor în ediţia princeps, 1938,  Addenda cu Prezentarea semnată de Ion Chinezu, Note şi variante, Tabloul ediţiilor, Ediţii în limbi străine, Monografii, studii, evocări în volume.

        Volumul 2 cuprinde lucrări neincluse de autor în ediţia princeps, la care se adaugă cele din volumul „Ultimul capitol”, schiţe, povestiri, nuvele, fragmente, ediţie îngrijită, prefaţată şi adnotată de Nicolae Florescu, apărută la Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1976, fiind completat de Note şi variante.

        Volumul 3 are în componenţă, Jurnal, Corespondenţă, Literatură populară, Studii, articole şi recenzii, Varia, Glosar şi Indici-pentru toate cele trei volume-Note şi comentarii.

        Lucrarea „Pavel Dan.Bibliografie”, semnată de Aurel Podaru, este o carte cu o structură atent definită şi în prima sa parte cuprinde o prezentare cronologică a operei lui Pavel Dan, urmată de culegeri şi antologii, volume colective, urmeză apoi, studii, monografii, ediţii în alte limbi, evocări în volume, apariţii periodice, toate fiind în număr de 99 de lucrări, care sunt precedate de o notă asupra ediţiei. În partea a doua a lucrării avem referinţele critice puse în ordine alfabetică, apărute în periodice şi volum. În partea a treia găsim manifestări omagiale, simpozioane, evenimente dedicate scriitorului.

        În anul 2016 a apărut la Editura „Şcoala Ardeleană”, Cluj-Napoca, cartea „Aurel Podaru în pagini de istorie literară”, o antologie critică alcătuită de Vasile Vidican. Volumul acesta conţine texte scrise despre activitatea scriitorului din Beclean, Aurel Podaru, în domeniul istoriei literare. Volumul acesta conţine recenzii şi critici literare la cele 12 cărţi-14 volume-din „sfera istoriei literare, memorialisticii, îngrijite de Aurel Podaru în perioada 1996-2016.” În cartea aceasta întâlnim lucrările „Amintiri despre Pavel Dan, Pavel Dan şi Blajul, Pavel Dan. Literatură populară. Caiete, Pavel Dan. Opere, Pavel Dan. Bibliografie”, toate aceste lucrări având referinţe critice.

        Destinul lui Pavel Dan, trecut la Domnul la nici 30 de ani, are în el măreţia şi forţa tragicului. Ca experienţă existenţială prozatorul Câmpiei Transilvaniei este înrudit cu Mircea Eliade şi Anton Holban. Dan poartă cu curaj şi demnitate, în zbaterile bolii sale necruţătoare, dealurile şi culorile unui pământ pe care ni-l restituie ca univers estetic deosebit. Radu Brateş ne spune, „Pavel Dan credea cu tărie în destinul său de scriitor.” Viaţa talentatului prozator este o nesfârşită încercare de a se lua la trântă cu sfârşitul, prin luptă aşadar şi nu prin implorare. Pavel Dan îi continuă pe Ioan Slavici, Ion Agârbiceanu, Liviu Rebreanu, iar ca folclorist, intră în comuniune cu Lucian Blaga, Dan elaborând o lucrare de licenţă despre „Balada populară”, viziunea lui este organică şi se duce spre mit.

        În „Jurnal”, Pavel Dan ne spune, „Toată viaţa am dorit să scriu o nuvelă, un roman chiar, în care să pun tot ce simte sufletul meu, toată melancolia adâncă şi acolo aş fi pus ceva şi din bâzâitul insectelor.” Deşi are recunoaşterea din partea marelui George Călinescu şi în pofida apariţiei, după ediţia din 1938, a unei noi ediţii, identice, în anul 1944, Pavel Dan, din păcate, a rămas un scriitor puţin cunoscut. Acest scriitor aparţine marelui realism. Cu excepţia notabilă a nuvelei „Priveghiul”,apărută în foarte cunoscuta revistă „Gândirea”, textele apărute antum au fost publicate în periodice din Transilvania, aici circulaţia şi ecourile erau destul de restrânse, alta era situţia dacă apăreau în Bucureşti.

        „Şi-mi vine să le scriu. Să prind toată lumea, tot aerul, toate firele de iarbă de pe ţinţirim, într-o operă care să miroasă a primăvară, a flori, a fum de băligar, a vis şi a fericire”, se confesează Pavel Dan în „Jurnal.”

        A avut o adevărată obsesie pentru sat şi familie, acel sat copleşit de mizerie şi având pe cap fatalitatea suferinţei. „Caietele-Jurnal”ale sale, corespondenţe şi ceea ce ne-au spus prietenii săi Ion Chinezu, Radu Brateş, Ion Breazu, Teodor Murăşanu, ne arată că Dan a citit foarte mult, Slavici, Creangă, Shakespeare, Cehov, Gogol, Dostoievski, Ibsen, Tolstoi, Maupassant, Hamsun, Rolland, Sadoveanu, Huxley.

        Ştefan Augustin Doinaş a observat abil şi fin, o apropiere între Pavel Dan şi Ioan Slavici, de pildă, privind acea lume  a satului în suferinţă, cu destine zbuciumate şi frustrate, în înclinaţia spre satiră provocată de imaginea oraşului provincial. Avem la Pavel Dan acel realism obiectivat din „Ion” al lui Rebreanu, pentru  că-şi asumă o viziune de integrare mai dramatică, amintind tangenţial de dramatismul lui Zola. Prozatorul nostru creează din nou o lume aflată sub semnul sacrului şi al profanului, el ne duce într-o poetică a rigorii, a discursului direct, lăsând la o parte retorica şi stilul, el edifică un sistem, „mă pot închide în literatura mea”. Prin cultivarea mitului, tragicul ieşind din mari tensiuni şi încleştări, proza sa se apropie, pe undeva, de accente ale literaturii expresioniste.

        „Sufletul meu e plin de Ardeal. Simt cum mă înconjoară simţiri noi, visurile îşi iau zborul unul după altul, simt că mă înalţ, simt că plutesc deasupra lumii, simt că sunt poet. Sunt fericit”, ne spune Pavel Dan în „Jurnal”, 1927.

        „Fiecare frunză, fiecare floare şi fiecare colţ din sufletul omenesc trebuie cântat.”

        Primul care arată valoarea lui Pavel Dan, dincolo de spaţiul cultural al provinciei, este Octav Şuluţiu, care ne spune despre Dan că propune o „viziune originală asupra lumii...lucrând într-un material cu totul nou.” Trebuie, în acest context, amintit şi Ion Chinezu care şi-a manifestat de la bun început încrederea deplină în talentul şi vocaţia scriitorului, pe care l-a văzut o certă promisiune, deşi nu totdeauna şi o certitudine.

        Pavel Dan are simpatie pentru nuvelă, pentru compoziţia nuvelistică, dramatism, tensiune, sondaj analitic, tragism, aşadar nuvela amplifică cazurile limită, dramele profunde experimental analitic. Mai găsim, câteodată, la Dan, o oarecare infuzie de lirism şi gustul său pentru fabulos, el se plasează uneori între o perspectivă epică şi accente lirice ale poemului vieţii şi ale poemului morţii.

        Expresive şi macabre tablouri vedem în „Înmormântarea lui Ercan bătrânul” şi în „Priveghiul”, având aici un amestec de cruzime şi de tristeţe apăsătoare, de fantastic şi de grotesc, dramatismul şi tensiunea sunt la tot pasul. În „Ursita”, nuvela de debut în revistă-„Darul vremii”,1930-vedem un scenariu de un tragism pronunţat, agonia şi moartea unui om foarte bolnav. Scriitorul are o anumită obsesie pentru noapte, pentru întuneric, pentru regimul nocturn în care se desfăşoară evenimentele respective. Aici apar secretul, tăcerile, spaima, halucinaţia. „Întunericul de afară intră pe nesimţite. Oamenii şi lucrurile se scufundau în noapte, îşi pierdeau formele, se topeau...Deasupra capului, lampa cu veşca într-o parte, cu pălăria pe o ureche, se uită printre gratii, tăind întunericul în felii mari”-Scrieri.

        Satul este un mare spectacol. În „Uliana” simţim ritmurile muncii, vedem hotarul satului cu holdele gata de cules, babele stau la porţile caselor. „La porţi, pe uliţa mare, se adunaseră babele, fiecare cu boala şi cu scaunul ei. Torceau, vorbeau şi scuipau câlţi. Unele aduseseră leagănul cu nepoţi, pe care îl hurducau cu piciorul, când copiii se trezeau şi începeau să scâncească,”-Scrieri.

               Tragismul lui Pavel Dan este o funcţie esenţială, grav şi solemn, pluteşte peste destinul oamenilor, destin sublim şi patetic, oamenii se supun legilor trecerii, parcă intrăm cumva în „marea trecere” a lui Blaga, parcă toată fiinţa omului se cutremură în faţa acestui tragic nesfârşit. Pavel Dan are o relaţie organică cu spaţiul Câmpiei Transilvaniei, el a impus aceasă lume prin farmec, culoare, destine şi un grav aspect al tragismului. Acest spaţiu prins în jocul adânc şi tăcut al vieţii şi al morţii, devine imaginea cosmică, cu legea ei morală, cu manifestările vii ale existenţei, iar satul acesta al Câmpiei trăieşte copleşitor tragicul, ducându-ne uneori sub imperiul teluricului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5