Patru arii naturale protejate vor fi date în custodie în Bistriţa-Năsăud

Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud anunţă publicul interesat asupra deschiderii celei de-a şasea sesiuni de depunere a dosarelor pentru preluarea în administrare, respective prima sesiune de dare în custodie din anul 2014 a ariilor naturale protejate.

„În vederea atribuirii în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate, persoanele interesate pot depune un dosar de candidatură în format hârtie şi suport electronic pentru fiecare arie naturală protejată solicitată, potrivit art. 15, respectiv e art. 29 din Ordinul ministrului mediului si schimbărilor climatice nr. 1052/2014 privind aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare şi custodie a ariilor naturale protejate. La depunere, dosarele de candidatură trebuie să fie complete. Conform prevederilor legale, dosarele incomplete se resping fără a fi evaluate de către comisiile de evaluare”, menţionează directorul executiv al APM BN, Sever Mureşan.

Pentru  atribuirea în administrare dosarele se depun până la data de 2 spetembrie 2014 (data înregistrării la registratura MMSC), la sediul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe adresa: Direcţia Managementul Ariilor Naturale Protejate, B-dul Libertăţii nr. 12, Sectorul 5, Bucureşti, iar dosarele pentru atribuirea în custodie se depun până la data de 2 septembrie 2014 (data înregistrării la registratura ANPM) la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, la sediul din Splaiul Independentei nr. 294, Corp B, Sector 6, Bucureşti.

„Conform ordinului Ordinul ministrului mediului şi schimbărilor climatice nr. 1349/30.04.2014  privind aprobarea listei revizuite a ariilor naturale protejate care necesită structuri proprii de administrare şi a criteriilor de evaluare în baza cărora s-a stabilit necesitatea atribuirii în administrare a siturilor Natura 2000, Parcul Naţional Munţii Rodnei şi ariile naturale protejate care se suprapun cu acesta necesită structură proprie de administrare.

La nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud, conform Deciziei ANPM nr. 395/01.08.2014, un număr de 4 arii naturale protejate se vor atribui în custodie, şi anume  ROSCI0232- Someşul Mare Superior; ROSCI0393- Someşul Mare, ROSCI0400- Şieu – Budac şi ROSCI0333- Pajiştile Sărmăşel - Milaş – Urmeniş”, explică şeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

Informaţii suplimentare privind metodologia de atribuire a administrării şi custodiei ariilor naturale protejate pot fi obţinute accesând link-urile: http://mmediu.ro/new/?p=5912 și http://www.anpm.ro/anunt_privind_deschiderea_sesiunii_12014_privind_atribuirea_in_custodie_a_ariilor_naturale_protejate-134479 sau la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5