Pasărea cu colt de rubin l-a strivit. Grigore Man, nelinistitul niciodata temperat

Vineri după-amiază mă sună un coleg și-mi spune că la Suciu de Sus a avut loc un accident provocat cel mai probabil de o centrală termică, soldat cu o victimă. După numai două-trei minute îmi spune că victima se numește Grigore Man. Fac imediat legătura că prietenul meu are casă acolo, la care merge din când în când să o verifice pentru că nu stă nimeni în ea. E casa părintească pe care în urmă cu câțiva ani a renovat-o, faptă de care era deosebit de mândru. Fac legătura, dar alung din minte varianta care mi-a venit instantaneu. Vreau să-l sun pe Sandu Pocol, prietenul lui Grigore, formez numărul, moment în care… se confirmă nenorocirea. Sunt pur și simplu năucit. Instinctiv mă uit spre raftul din bibliotecă unde sunt așezate ”cărțile prietenilor”, cum îi spun eu. Și văd cărțile scrise de Grigore Man: Biserici de lemn din Maramureș, Săpânța, Simboluri sacre și profane, Litiera cu muze, La porțile sacrului. Toate dăruite cu dedicații dintre cele mai calde. De fiecare volum mă leagă câte ceva, dar cele mai multe de ”Litiera cu muze”, care a apărut prima dată în săptămânalul ”Hora Locală” pe care îl conduceam împreună cu Gheorghe Roman, un alt mare dispărut. Grigore a făcut o carieră profesională de invidiat. S-a născut (12 aprilie 1941) la Târlișua, în aceeași vatră străbună cu Liviu Rebreanu, a absolvit Liceul ”Petru Maior” din Gherla, Facultatea de Filologie din cadrul Universității București, a predat la școala din Tăuții de Sus, Liceul Auto Baia Sprie, a fost inspector adjunct și inspector școlar general peste învățământul maramureșean, director general al Muzeului Județean. Scriu și nu-mi vine să mă împac cu ideia. A fost în noiembrie la lansarea ultimului meu volum, ne-am întîlnit în decembrie, am vorbit la telefon… Ultima dată îmi spune că abia așteptă să se ”moaie” vremea și să ne întâlnim ca să-mi spună ce este bine și mai puțin bine în cartea mea. Nu voi mai afla niciodată părerile unui om competent, ale unui prieten pe care l-am prețuit enorm… Când mă gândesc câte planuri editoriale avea (unele în fază avansată), îmi vine să urlu. Zău că am această stare. Un specialist în islamism, Omar Abboud, susține că moartea este singurul lucru sigur în viață, prin urmare, se cuvine să i se recunoască adevărata sa valoare. Există o expresie de resemnare ce se folosește ostentativ, de fiecare dată când moare cineva: ”Asta-i Viața!” Mă enervez instantaneu când o aud. Ca orice om, iubesc viața, dar nu pot fi de acord cu legile ei, mai ales cele care au legătură cu moartea, pentru că n-am cum să mă împac cu tirania acesteia. Oamenii, în timp ce fug de moarte, aleargă de fapt către ea. În definitiv, toți mergem către același loc. Grigore Man s-a grăbit să ajungă la destinația finală mai repede decât trebuia. Rămas bun, prieten drag…

Grigore Ciascai

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5