Pasajul de cale ferată de la Beclean spre Figa, semnalizat cu tehnologii de ultimă generaţie

În prag de luna mai au fost finalizate lucrările la trecerea de nivel peste calea ferată de pe drumul care leagă oraşul Beclean de staţiunea Băile Figa şi de cartierul Figa. Astfel a devenit funcţional acest important obiectiv aflat pe agenda de priorităţi a administraţiei publice locale beclenare.
Aici a fost amenajată o trecere de nivel modernă, cu toate elementele de siguranţă necesare pentru a asigura un trafic în condiţii de securitate maximă pentru vehiculele şi pietonii care traversează prin acel loc calea ferată.
Au fost montate semnale acustice şi luminoase şi toate elementele tehnice de specialitate necesare pentru a dirija în mod corespunzător traficul rutier şi pietonal în zonă. De asemenea, pasajul a fost amenajat cu un covor cauciucat, astfel încât rulajul autovehiculelor peste şinele de cale ferată să se facă cât mai confortabil.
Investiţia de la Beclean vine să rezolve o mare problemă de siguranţă a circulaţiei rutiere în acel punct, problemă care a devenit cu adevărat serioasă după darea în folosinţă a staţiunii turistice de la Băile Figa, moment în care traficul peste calea ferată a devenit foarte aglomerat, în condiţiile în care pericolul la respectiva intersecţie era uriaş din cauza vizibilităţii reduse pentru şoferi, mai ales noaptea sau în zilele cu ceaţă.
Odată cu finalizarea acestei investiţii, încă un obiectiv de pe agenda administraţiei publice locale a fost îndeplinit, iar astfel circulaţia maşinilor, a bicicliştilor şi a pietonilor în zonă se va putea face în condiţii depline de siguranţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5