„Partida Romilor Pro-Europa” şi „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti”

În 13.08.2013, „Partida Romilor Pro-Europa” Filiala judeţeană B-N a organizat o conferinţă de presă la care au participat Emil Nea Lăcătuş – preşedintele Filialei judeţene B-N şi consilier judeţean împreună Letiţia Stoicescu – preşedinta Organizaţiei Judeţene de Femei şi consilier local, unde au fost expuse părerile şi propunerile pentru apropiatul „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti” din data de 15.08.2013, care se află la ediţia a XII-a.
Preşedintele Emil Neia Lăcătuş a făcut un scurt expozeu al istoricului acestui festival prin care a scos în evidenţă că „Festivalul Tradiţional al Romilor” este la ediţia a XII-a, „Balul Romano” datează de 100 de ani şi ar fi foarte bine dacă s-ar organiza şi un târg al meşteşugarilor romi în ziua festivalului, cu invitaţi din tot judeţul.
În fiecare an, la 15 august, exista un bâlci al romilor iar balul se făcea la „Bombardir” – Restaurantul Parc.
Din anul 2001, la iniţiativa lui Neia Lăcătuş s-a organizat un festival, înainte de bal, pe o scenă amenajată.
În perioada 2001-2008, festivalul a fost organizat de C.J.C. B-N şi C.C.M. „George Coşbuc” cu susţinerea Partidei Romilor, iar în 2008 a fost schimbată denumirea din „Festivalul Tradiţional al Romilor” în „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti”, susţinut de C.C.M. „George Coşbuc” în colaborare cu Partida Romilor Pro-Europa.
În acest an, cu banii alocaţi se va desfăşura „Festivalul Tradiţiilor Ţigăneşti”, unde vor participa două formaţii profesioniste, una de la Bucureşti – orchestra „Zuralia”, Ansamblul „Romafest” din Tg.Mureş, apoi Asul de Treflă din Bistriţa, Trifoiaşul de la Munte din Budacu de Sus etc.
Nemulţumirile noastre se reflectă în faptul că dl. Matei Lăcătuş de la „Asociaţia Romilor Ardeleni” a primit o sumă de bani pentru această manifestare şi care se va suprapune cu cea organizată de C.C.M. „George Coşbuc”.
„Partida Romilor Pro-Europa va organiza „Balul Romano” la restaurant Parc împreună cu patronul Rusu Grigore, iar noi dorim să participe cât mai multe formaţii din judeţ la festival, să fie şi târgul meşterilor romi. Rugăm C-C.M. „George Coşbuc” să întocmească un proiect pe această temă, să avem un ansamblu autentic din judeţ, să avem costume, instructor, să fim coordonaţi, nu izolaţi sau descalificaţi.
Am dori să avem un reprezentant la C.J.C. B-N sau la C.C.M. „George Coşbuc”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5