Pământ miraculos

După volumul de debut „Omul pom”, apărut în urmă cu câțiva ani buni, o victorie în viața autorului, oferind cititorilor versuri de bună calitate, ce favorizează  reușita și succesul scriitorului Ștefan Ghioc, încrederea și siguranța de sine, situându-se la un anumit nivel valoric, conform aprecierilor filologului ieșean, la origine vărărean prof. univ. dr. Gavril Istrate.

Iată-l acum pe, chimistul ȘTEFAN GHIOC, năsăudean prin adopție, la al doilea volum, început de câteva decenii, dar finalizat în anul curent. E vorba de romanul „Pământ miraculos”, o esență a actului cunoașterii, a gestului său, de a pune suflet în tot ce face, fără să-i fie teamă de întrebările vieții, dându-și silința de a vedea lucrurile din perspectiva celuilalt.

Romanul este o călătorie prin insula iubirii, în compania unui grup  relaxant, tineri cu gândiri îndrăznețe, aventurieri, prin glume și vorbe de haz, cu atitudini pozitive și negative față de prietenie, dragoste, iubire. O adevărată echipă de teatru cu actorii: Iulia, Emilia, Florin, tușa Maria, Cristian, Ștefan, Adriana, Mihai, domnul și doamna Moisescu, care fac din legendă realitate, iar din mediul  înconjurător, Poiana Plopilor  și Stânca Vulturului, ceva misterios. „Iubirea nu este un târg - te iubesc pentru că mă  iubești. Iubirea este o certitudine – te iubesc pentru că te iubesc”, spunea Liviu Rebreanu.

Romanul semnat de Ștefan Ghioc, e o provocare, după cum spune în prolog Crin-Trandafil Theodorescu, debutând reductiv din sintagma „Pământul făgăduinței” (adică numele biblic al Palestinei), suprafața de teren dintre Nil și Eufrat, devenită clișeu emblematic, al regăsirii fericirii pe acest pământ. Domnul a zis lui Avram:„ Ieși din țara ta, din poporul și din casa tatălui tău și du-te pe pământul pe care ți-l voi arăta.” Domnul i-a apărut lui Avram și a spus: „Pentru urmașii tăi voi da țara aceasta”, sintagmă cuprinsă în mai multe versete din Geneza în TORA. Și eroii romanului de față tind spre ceva miraculos, spre ceva fantastic, ceva magic, ceva extraordinar, cu efecte excepționale. „Nu frumusețea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumusețea”, spunea Lev Tolstoi, iar Alexandru Dumas  zicea: „Trebuie să iubești pe oricine, orice, oricum, numai să iubești.” „Dragostea învinge frica” spunea Apostolul Ioan.

În roman sunt multe frământări, adevărat hazard, deosebiri de păreri, concepții fel de fel, de parcă și iubirea este dominată de un puternic sentiment de tristețe, transfigurată doar de umbra viselor de altădată, și parfumul trist al despărțirilor.

Autorul romanului, Ștefan Ghioc, privește înapoi asupra vieții, realizând  că momentele în care ai trăit cu adevărat sunt acelea în care ai făcut lucruri în spiritul dragostei, adică să fii fericit de ceva, fără condiții, fără judecăți, fără așteptări, demonstrând cititorilor  cât de mult greșesc atunci când încetează să iubească, atunci când îmbătrânesc, fără să știe că îmbătrânesc numai când încetează să iubească, deoarece „iubirea este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să urce până la El, singurul joc de doi în care amândoi pot să câștige”, cum spunea Marcel Proust.

Prin acest roman, scriitorul Ștefan Ghioc a creat o nouă lume, o lume a sa,  în care sădește ceea ce are mai bun în suflet – spiritul liber, bunătatea, generozitatea, credința și iubirea, sentimente frumoase, comori  ale  sufletului, un frumos dar oferit ctitorilor de către un om plin de farmec, cu respect și  responsabilitate față de  semeni.

 

Comentarii

13/05/22 09:05
cititor

Care este propoziția principală din prima frază a articolului?
În enunțul „Iată-l acum pe, chimistul ȘTEFAN GHIOC, năsăudean prin adopție...”, ce caută virgula după prepoziție?
În enunțul „Romanul semnat de Ștefan Ghioc, e o provocare...”, ce caută virgula între subiect și predicat?

27/05/22 17:23
Georgiana

Încă din titlu, romanul „Pământ miraculos” incită la lectură, presupunând contemplare, deschiderea unui univers provocator, în care fiecare își descoperă nişte cute ascunse de suflet, ce pot fi împărtășite doar prin iubire.
Felicitări domnului Ștefan Ghioc pentru delicatețea și sinceritatea sentimentelor și trăirilor în care iubirea are diferite valențe!
Felicitări domnului Ioan Mititean, autorul articolului, care pune pe prim plan promovarea lecturii și a oamenilor de cultură!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5