Palatul Copiilor Bistriţa şi-a deschis festiv porţile pentru noul an şcolar 2017-2018

Sala festivă a Palatului Copiilor Bistriţa a găzduit festivitatea de deschidere a noului an şcolar 2017-2018, în prezenţa a numeroşi elevi, părinţi, oficialităţi judeţene şi locale.
Sub moto-ul „Descoperă-ţi talentul/ Cultivă-ţi pasiunile!”, această instituţie oferă alternative pentru timpul liber al elevilor la Palatul Copiilor, unde îşi pot cultiva talentele şi perfecţiona pasiunile şi deprinderile.
Evenimentul a debutat cu o slujbă de binecuvântare oficiată de doi PC preoţi parohi, care i-au binecuvântat pe elevi şi cadre didactice, urându-le spor şi sănătate.
Directorul Palatului Copiilor Bistriţa, prof. Mărioara Miheştean, a prezentat colectivul de cadre didactice care vor conduce cercurile existente, precizând că activităţile sunt gratuite, iar noua directoare crede că succesul se obţine prin muncă, talent şi un corp didactic valoros şi implicat în evenimente.
Prof. Camelia Tabără, inspector şcolar general al IŞJ B-N, a felicitat şi le-a urat succes cadrelor didactice şi elevilor în noul an şcolar, ancorarea în activităţi însemnând petrecerea utilă a timpului liber şi crede în continuarea şi revigorarea acţiunilor destinate formării personalităţii elevilor.
Un gând de bun augur pentru acest an şcolar a fost transmis de către vicepreşedintelşe CJ B-N – Vasile Puica, care a punctat faptul că instituţia pe care o reprezintă se va implica şi va colabora cu Palatul Copiilor Bistriţa, inclusiv în posibilitatea achiziţionării sau construirii unui spaţiu propriu, urându-le succese şi multă putere de muncă.
Spectacolul oferit celor prezenţi a încheiat, într-o notă optimistă, demararea unui nou an şcolar şi de viaţă.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5