Pădurea dintre uscături

Odată cu evenimentele din Decembrie 1989, România a trecut şi trece prin schimbări majore. De cele mai multe ori nu putem vorbi despre modificări în bine mai ales în ceea ce priveşte nivelul de trai, de cultură dar şi de implicare socială.

         După 1989 a apărut sloganul, deja împământenit „Nu ne vindem ţara!”  şi nici nu am vândut-o, am cedat aproape tot ceea ce am avut gratis sau pe interese obscure străinilor. Suntem în An Centenar şi parcă nimic nu mai merge sau poate nu a mers niciodată, am avut doar noi senzaţia că dacă ne cumpărăm un televizor cu diagonală mare şi o maşină la mâna a doua totul este perfect, că ţara înfloreşte şi că ne conducem destinele aşa cum credem noi că trebuie să o facem. Am trăit şi trăim senzaţia de libertate a dulăului legat pe o sârmă în fundul curţii, sârmă care îi permite să alerge câţiva metri în stânga şi în dreapta. Exact asta am făcut marea majoritate....ne-am lăsat amăgiţi de libertatea oferită de colivia în care alţii ne-au aşezat în funcţie de interese lor.

         Am reuşit rând pe rând să ne distrugem agricultura, sistemul sanitar, sistemul de învăţământ, resursele naturale dar şi pe cele morale. Nu cred că are sens să îmi exprim frustrările legate de faptul că am intrat în genunchi în Uniunea Europeană şi că suntem catalogaţi de cele mai multe ori drept cetăţeni de mâna a doua, nu cred că are rost să mai spun că îmi este silă de MCV sau de faptul că acum, în an centenar, străinii ne dictează cum să ne guvernăm ţara sau cât să plătim litrul de benzină la pompă, cât costă gazul sau electricitatea.

În schimb pot să îmi exprim frustrarea asupra dezinformării constante în ceea ce priveşte firmele româneşti care mai au „nesimţirea” să activeze în singurul domeniu încă neacaparat de străini. Da, vorbesc despre ultima bogăţie care încă ne aparţine, dar nu ştiu pentru cât timp. Vorbesc despre PĂDURE. Ea încă ne aparţine, codrul ÎNCĂ este frate cu românul. Spunea cineva că lemnul este alături de noi din prima secundă de viaţă şi până în momentul morţii. Ne naştem într-un pătuţ de lemn şi suntem îngropaţi între patru scânduri.

         Nu spun şi nu cred că există persoane care să spună că nu s-au făcut şi abuzuri, că pădurea nu a fost măcelărită, dar spun faptul că există oameni responsabili care ştiu cum se exploatează o pădure. Pentru că este o diferenţă enormă între exploatare şi defrişare. Există încă firme româneşti care nu doar că exploatează lemnul dar îi şi oferă plus valoare, adică îl transformă din materie primă în produs finit. Se pare că accest lucru nu este pe placul celor care au senzaţia că pot face din România moşia lor proprie şi că ne pot dicta din biroul cald din occident cum să trăim şi cum să ne punem în valoare bogăţia.

         În ultimii ani au apărut tot felul de ONG-uri mai bine sau mai rău intenţionate, mai mult sau mai puţin cunoscătoare a realităţii dar cel mai important bine finanţate din exterior şi care vin să ne înveţe cum să trăim dar şi cum să le urmăm LOR regulile pentru a deveni nişte slugi occidentale ascultătoare. Acest lucru se întâmplă mai ales în ultimele luni în ceea ce priveşte exploatarea forestieră din România şi vizate sunt firmele româneşti care exploatează şi prelucrează lemnul. Doar cele româneşti!!! Care este interesul? Simplu: se doreşte ca ultima resursă care ne mai aparţine să intre şi aceasta sub control străin, astfel că există posibilitatea ca în scurt timp Romsilva să fie declarată inaptă să se administreze singură şi să se constate că avem nevoie de străini care să conducă regia şi să ne aducă la „ascultare”.

         Cel mai des este vehiculată în ultima vreme ideea că din parcurile naţionale se taie lemn fără aprobare şi că asta duce spre dezastru. Tocmai de aceea am discutat cu mai mulţi oameni care se ocupă de exploatarea şi prelucrarea lemnului dar şi a ocoalelor silvice, iar ideea este simplă: nu se taie din parcurile naţionale. Este drept că există o zonă aşa zis „tampon” între parcurile naţionale şi restul lumii. Acolo se fac lucrări de îngrijire, de rărire dar şi de îndepărtare a doborâturilor. Agentul economic cu care am discutat a declarat că în zonele tampon lucrările sunt perfect legale şi se fac sub supravegherea strictă a două instituţii ale statului printre care şi Romsilva. Exploatarea se face în funcţie de planul de mangement care se aprobă anual, iar administratorii parcului şi Consiliul Ştinţific al parcurilor naţionale supervizează fiecare lucrare care se face în zona tampon. Aşa că este aproape imposibil să se facă lucrări sau tăieri neautorizate.

         E drept că la televizor dă mult mai bine să prezinţi dezastre ecologice şi să îi găseşti ţapi ispăşitori pe cei care sunt români şi au „nesimţirea” să încurce firmele străină să îşi facă de cap pe munţii noştri. Opinia publică, la fel de influenţabilă ca şi mine, preferă să arunce cu piatra fără să ia în considerare faptul că dacă şi controlul şi administrarea pădurilor le vor fi luate românilor, aşa cum se speculează, preţurile vor exploda. Nu este acelaşi lucru să cumperi în acest moment cherestea cu 6 sau 700 de lei mc sau cu 1000 de lei aşa cum se prefigurează dacă aceasta va fi adusă din import şi nu va mai fi produsă la noi în ţară.

         Nu încerc să mă erijez în apărătorul foretierilor, ci doar vreau să trag un semnal de alrmă că nu de fiecare dată iadul este pavat cu bune intenţii, iar dacă un lucru sună prea bine ca să fie adevărat cu siguranţă aşa şi este.

Poate că este timpul să încercăm să ne trezim, să nu mai „aşteptăm să vină americanii” ca pe vremuri şi să vedem pădurea românească dintre hâdele uscături (interese) străine.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5