Călător(i) prin Europa, fără viză Schengen (4)

Padova, inima Regione del Venezia (4)

         Regiunea Venezia, din care fac parte Verona, Vicenza, Treviso, Belluno şi Rovigo mai cuprinde şi oraşul Padova, amplasat exact în centrul ei, este situată în nord-estul Italiei, învecinându-se la est cu Marea Adriatică şi Venezia Giulia, la sud cu Emilia Romagna, la vest cu Lombardia şi Trentino Alto Adige, iar la nord cu Austria, fiind considerată de către mai toţi turiştii străini ca şi cea mai frumoasă zonă geografică a Italiei. Şi pe bună dreptate, întrucât în acest spaţiu de climă cu influenţă mediteraneană se regăsesc toate formele posibile de relief, începând cu Marea Adriatică, Lacul Di Galda, Câmpia Largă şi terminând cu dealuri subalpine, respectiv Munţii Dolomiţi, unde se află vestita staţiune de iarnă Cortina d’Ampezzo, la care se adaugă şi o reţea perfectă de drumuri europene, regionale sau comunale.

         Axul principal al acestei regiuni îl constituie autostrada A4, cea care duce de la Torino şi până la Trieste, deci din vest la est, poartă de ieşire spre Balcanii de vest, cu trei benzi de circulaţie pe sens şi care alimentează Verona de Padova şi Venezia cu turişti de peste tot. Până a ajunge în capitala regiunii cu acelaşi nume, Veneţia, am plecat de la Casa „Nostra” din Lozo Arestino în dimineaţa zilei de 15.04.2023, ajunul Paştelui ortodox, după un drum de circa două ore pe drumul european E70, ajungând la Padova puţin după ora 10. Primele lucrurile pe care le sesizăm, chiar din traficul din oraş, sunt legate de prezenţa în circulaţie a unei Dacii Sandero, respectiv circulaţia tramvaielor doar pe o singură şină, lucru de care urma să ne lămurim, de adevăratelea, abia în ziua următoare, la Veneţia. După ce parcăm destul de uşor maşina în Prato della Valle, în faţa noastră apare o piaţă largă, grăniţuită de către un inel de apă, gros de circa 10 m.l., iar în interiorul cercului o alee pietonală străjuită de peste 175 statui din piatră ale celor mai reprezentative personalităţi italiene din istorie, în vreme ce, în miezul cercului pieţei, cu o diagonală de peste 150 m era amplasat parcul central al oraşului, cu pajişte naturală perfect întreţinută şi mulţi arbori ornamentali, acolo unde oricare dintre vizitatori avea voie să simtă iarba sub tălpile piciorului, să se odihnească întinzându-se la sol, fără ca vreun carabinier sau poliţist local să-l amendeze sau să-l degajeze din zonă pentru că ar fi încălcat vreo anumite lege sau hotărâre a Consiliului Local. Între timp, populaţia aflată prin zonă se retrage aproape în întregime din miezul Prato della Valle, în exteriorul inelului de apă, într-un alt spaţiu, tot de forma cercului, acolo unde se afla, în plină desfăşurare, cel mai mare târg sezonier de îmbrăcăminte, încălţăminte, produse alimentare, material săditor horticol etc., organizat în fiecare an între Paştele catolic şi cel ortodox. Cu această ocazie, aici fac deplasarea nu puţini dintre cetăţenii din zonă, din împrejurimile oraşului şi chiar din afara ţării, întrucât preţurile de vânzare erau mult reduse faţă de dinaintea sărbătorilor pascale catolice, altele la promoţie, totodată şi de cea mai bună calitate, eveniment de care, bineînţeles am profitat şi noi.

         În continuarea şederii noastre la Padova, am continuat deplasarea, de data aceasta pe jos, către obiectivul turistic cel mai important din oraş, Basilica Sfântului Anton de Padova, sau Piazza del Santo, cum îi mai spun localnicii. O construcţie monumentală, de fapt un imens complex arhitectural, ridicat între anii 1231-1263, ce se compune din Biserica propriu-zisă şi în care se oficiază şi astăzi slujbe religioase, spaţiu din care de pe cele două laturi lungi se desprind mai multe capele pe diferite teme şi scopuri, printre care se numără şi Capela Relicvelor, acolo unde se păstrează obiecte ce au aparţinut Sfântului Anton, respectiv cele mai importante daruri aduse de omenire Sfântului Anton de Padova. În stânga altarului se află mormântul Sfântului, prin faţa căruia trec şi se închină toţi pelerinii, neuitând ca să şi mângâie, cu una dintre mâini, mormântul rece din piatră naturală din Munţii Alpi. De remarcat mai sunt şi picturile de pe pereţii Basilicei şi Capelelor, pe diferite teme şi realizate de autori remarcabili, dar şi statuile din piatră a lui San Francesco, San Bonaventura şi, bineînţeles a lui Sant Antonio. După şederea mai multor ore prin Basilică şi Capele, ascultând şi slujba religioasă,dar privind cu atenţie şi la operele de artă de aici, simţi cum divinitatea te apasă pe crestele capului, pătrunde în tine, iar tu, privind spre altarul din faţa ta, devii tot mai vulnerabil la orice semn, mişcare sau cuvânt. În cele din urmă, ieşim afară din complexul arhitectural, prin nişte anexe care rezolvă absolut toate necesităţile vizitatorilor.

         Ne întoarcem după ora 17.00 din Piaţa Sfântului, la locul nostru de parcare al maşinii, din Prato della Valle, observând totodată un lucru remarcabil, care mai rar se poate vedea şi pe la noi, anume curăţenia totală din piaţa vizitată înaintea Basilicii, inclusiv spălatul şi dezinfectatul pavajului, după încheierea programului de piaţă. Apoi, ne îmbarcăm în propriul mijloc de transport, îndreptându-ne spre Casa „Nostra” de la Lozzo Arestino pentru odihna binemeritată, astfel încât în ziua următoare, de Paştele ortodox, să vizităm oraşul cu străzi de apă, Veneţia, punctul terminus al călătoriei noastre prin Europa, fără viză Schengen.

Vasile Tabără

senior editor

(va urma)

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5