Ovidiu Pojar – anotimpul versului

Sub girul poetului Al.C.Miloş, apare, la Editura Dacia, volumul “Un alt anotimp, semnat de Ovidiu Pojar. Versul clasic sau postmodern este însoţit, într-o perfectă simbioză, de grafica semnată de Oana Maria Cliţan. Poezia înclină spre pesimism, descoperind pe alocuri pe Bacovia: “Am să fac cel mai lung pod/ Pe care o să-mi trec/ Speranţele/ Şi gândurile mele verzi/ Sau nicio durere/ Nu e făcută/ Să moară”, iubita fiind părăsită “cu ceru-ntreg”. “Nu ştiu de ce sunt trist în astă seară/…/ Iubindu-te să mor mă pregătesc”, continuă poetul în acelaşi registru, completând “Când plouă în noiembrie…/ …/ Mă-ntreb atunci privind caloriferul/ De ce-am plecat de-acasă, de la ţară”. Femeia iubită, şi-n acelaşi timp greu acceptată în viaţa poetului, a năvălit “ca o furtună”, otrăvindu-i “aerul, apa”. “Ci bea-mă. Şi mănâncă-mă”, spune poetul care se sacrifică pe altarul dragostei, parafrazând zicala Mântuitorului: “Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…”. “Călimara e plină, peniţa e nouă, se vor mai naşte iubiri, adică poeme”, afirmă scriitoarea Dorina Manu în Prefaţa volumului. Lirica lui Ovidiu Pojar este dincolo de estetica versurilor, bogată în simbolistică.