Ovidiu Creţu: Am putea să funcţionăm şi fără un viceprimar

S-a rupt lanţul de iubire în Primăria Bistriţa. Primarul Ovidiu Creţu a devenit, potrivit unora, cel mai despotic manager. Viceprimarul liberal Ioan Peteleu iese în conferinţă de presă şi spune despre el că ,,bagă pumnul în gură tuturor celor care nu răspund la comanda lui”. Ioan Gaftone, soţul Floarei Gaftone, scrie că edilul Bistriţei e un lider toxic. E liber la măcel. Creţu nu o duce mai bine nici pe Facebook. Demonizarea în masă a lui Creţu a devenit must have-ul zilelor noastre. Precizez de la bun început, e un scurt interviu luat la sfârşitul săptămânii trecute, după ieşirea în presă a viceprimarului Ioan Peteleu. Un dialog la rece. Cum răspunde primarul Ovidiu Creţu tuturor acuzaţiilor aduse de Ioan Peteleu, citiţi în rândurile de mai jos, cu o singură recomandare: nu e despre ce ar vrea unii să audă. Nu vreau să îl fac nici mai simpatic, nici mai antipatic pe Ovidiu Creţu. Creţu dialoghează. În felul lui aparte. Direct şi fără menajamente. Se lasă liber la întrebat. Fiindcă, departe de a fi imun, trădează greu enervarea.

Nu pot avea încredere într-un opozant al meu

Punctul dumneavoastră de vedere vizavi de dispoziţia primită de viceprimarul Ioan Peteleu. Punctul de vedere vizavi de argumentul invocat în acea dispoziţie: critică proiectele de hotărâre iniţiate de dumneavoastră şi din acest motiv i-aţi retras toate atribuţiile.

Ovidiu Creţu: Conform Legii 215, viceprimarul este subordonat primarului. Este articol expres. El este ajutorul primarului, în cazul municipiului Bistriţa, sunt doi viceprimari, cărora pot să le deleg din atribuţiile mele. Atribuţii pentru care eu răspund, pentru că în faţa cetăţenilor răspunde primarul, nu viceprimarul. Întotdeauna primarul dă socoteală. Poţi să delegi atribuţii cuiva în care ai încredere şi ştii că le va face, iar lucrurile vor decurge în mod corespunzător. Ori, atâta timp, cât în Consiliul Local se încearcă formarea unei majorităţi opuse primarului, în opoziţie faţă de primar, acea majoritate poate să dea un viceprimar care poate să fie ales într-o şedinţă de Consiliu Local, dar acel viceprimar nu va primi din partea mea nicio atribuţie. Pentru că eu vreau să lucrez cu oameni în care am încredere, care urmăresc şi aplică strategia şi programul cu care eu am venit la Primăria Bistriţa.

Domnul viceprimar Peteleu a intrat în Consiliul Local pe listele USL, eram asociaţi în aceeaşi formaţiune politică, eram într-o alianţă cu un program comun. Dânsul a trecut în partea cealaltă, cu PDL, partid care este, a fost în opoziţie şi în mandatul trecut. Ori, eu nu pot avea încredere într-un opozant al meu, să îi deleg responsabilităţi pe care eu, conform legii, trebuie să le duc la îndeplinire. Şi atunci, primul lucru pe care l-am făcut după ce ei au anunţat că s-a format această majoritate, spun eu în ghilimele, de fapt o minoritate în Consiliu, domnul Peteleu trecând în acea parte, i-am retras toate atribuţiile, pentru că înţeleg să lucrez cu oameni în care am încredere şi care trag în aceeaşi direcţie cu mine şi cu ceilalţi care sunt în echipa mea.

Să nu îşi închipuie cineva că pleacă primarul şi rămâne viceprimarul

Domnul Peteleu a vorbit într-o conferinţă de presă de o plângere prealabilă prin care vă cere să revocaţi acea dispoziţie. În cazul în care nu ţineţi cont de acea plângere, domnul Peteleu a spus că va recurge la instanţă.

Ovidiu Creţu: Domnul viceprimar Peteleu este un cetăţean român care se bucură de legislaţia din România şi poate să facă ceea ce doreşte el. Poate să facă plângere, poate să mă acţioneze în judecată, dar eu l-aş sfătui pe domnul Peteleu să aplice acea măsură care este logică şi firescă, de onoare, să-şi dea demisia din funcţia de viceprimar, pentru că nu poţi fi subordonat şi ajutor al primarului şi să fii în partea cealaltă. Eu am trecut printr-o situaţie similară în anul 2000. Am fost ales viceprimar, am avut o majoritate zdrobitoare în Consiliul Local, dar nu am reuşit să mă înţeleg administrativ cu domnul primar Vasile Moldovan. Vă amintiţi de vreun scandal, de vreo gâlceavă? Nu. Eu ştiu regula: primarul este cel ales de populaţie, primarul are 15.000 – 20.000 de voturi, este pus acolo să conducă oraşul şi el răspunde. Şi atunci văzând că nu pot să lucrez cu domnul primar Vasile Moldovan, am plecat. Nu am spus la nimeni, nimic, nici lui măcar, mi-am luat servieta şi m-am reîntors în zona industrială. Aşa înţeleg eu să fac administraţie. Dacă ne-am fi înţeles, dacă am fi putut lucra împreună, era în regulă, aş fi putut forţa nota că eram într-o majoritate zdrobitoare. După ce am plecat, a şi fost ales, imediat după mine, domnul Ioan Botiş care era în PSD-PSD. Cred că aceasta este soluţia onorabilă pentru orice viceprimar care nu are atribuţii, care nu poate lucra cu primarul. Să nu îşi închipuie cineva că pleacă primarul şi rămâne viceprimarul.

Analizez posibilitatea să îi iau din coordonare direcţia juridică

I-aţi retras din atribuţii şi doamnei secretar Floare Gaftone?

Ovidiu Creţu: Doamnei Gaftone nu i-am retras din atribuţii, încă, dar aşa cum se derulează lucrurile în Primăria Bistriţa, în zona juridică, analizez posibilitatea şi oportunitatea să îi iau din coordonare direcţia juridică. Nu ar fi un caz izolat, nu ar fi un caz special.

De ce să faceţi acest lucru? Motivul fiind…

Ovidiu Creţu: Motivul fiind că în acea direcţie lucrurile nu se derulează în mod corespunzător, iar prestaţia jurdică pentru ultimele evenimente a fost una chiar deranjantă, cu rolul de a complica şi de a duce lucrurile în aberant, adică nu poţi tu ca reprezentan al legalităţii să accepţi o formulă în care consilierii sunt scoşi din funcţie, fără să existe hotărâre, fără să existe constatare, să încerci să aranjezi nişte hotărâri, nişte acte. Mai apoi a existat o convocare a unei şedinţe de Consiliu Local, fără dispoziţia primarului, ori doamna secretar trebuia să ştie toate lucrurile acestea şi trebuie să se păstreze în zona neutră de politică în care se aplică legea. Atâta timp cât lucrul acesta nu se aplică, eu trebuie să am un serviciu, o direcţie juridică, cu care să îmi desfăşor programul. Spuneam că nu ar fi o situaţie unică în ţară, primarul din Timişoara a luat în coordonare direcţia juridică şi spunea el că în primele 4 luni a crescut numărul de procese câştigate cu 60%.

Nu e despotic stilul dumneavoastră de a face administraţie, de a coordona dumneavoastră toate direcţiile? Ca să citez din domnul Peteleu: ,,băgaţi pumnul în gură tuturor celor care nu răspund la comanda dumneavoastră”.

Ovidiu Creţu: Poi trebuie să răspundă la comanda mea, dacă sunt în aparatul primarului.

Dar pot avea şi opinii contrare, chiar dacă sunt în aparatul primarului.

Ovidiu Creţu: Eu lucrez în echipă. Lucrez în echipă cu doamna director Liliana Coceşiu, lucrez în echipă cu doamna arhitect Monica Pop, lucrez în echipă cu domnul Nicolae Chirlejan, cu domnul Luca Răzoare, cu domnul Ioan Creţiu, cu doamna Pungovschi, cu doamna Fechete Valentina, cu doamna Prisecaru Elena. Lucrez în echipă cu 30 de oameni. În mod direct cu 25 de oameni. Dacă doi oameni nu se încadrează în echipa asta, trebuie să se gândească să plece, pentru că, repet, din punct de vedere legal, fiecare răspunde în faţa autorităţilor de rigoare, dar, în general, asta se întâmplă în cazuri speciale. În cazuri normale răspunde primarul în faţa cetăţenilor.

Este prematur să discut despre un nou viceprimar

Pe cine aţi prefera în locul domnului Ioan Peteleu? Cu cine aţi face echipă bună?

Ovidiu Creţu: Trebuie să fie cineva din zona politică a primarului, deci cineva care să urmărească aceleaşi intenţii şi care să îmi urmărească, realizeze intenţiile, obiectivele, şi nu cineva care să caute să le devieze. Amintiţi-vă că i-am retras din atribuţii şi fostului viceprimar Rusu Andrei, în momentul în care el a ieşit în presă şi a avut nişte declaraţii împotriva primarului. I-am spus: stop, dacă nu poţi să lucrezi cu mine, ok, liberalii să-şi pună un alt viceprimar. Altminteri, nu înţeleg să dau din atribuţiile mele, concret specificate în lege, cuiva care încearcă să le blocheze.

De pildă, cu domnul Alexandru Toniuc- viceprimar, aţi putea face echipă.

Ovidiu Creţu: Nu am discutat această problemă. Este prematur să discut despre un viceprimar. Am putea să funcţionăm şi fără un viceprimar. Toate acestea le vom discuta, însă, cu consilierii care formează majoritatea în Consiliul Local şi vom găsi soluţia cea mai bună.

Interviu realizat de Carmen Bulz

..................................
Citiţi ediţia print !

Comentarii

25/09/14 17:54
ECOLOGISTUL

Cu o conditie se poate lucra cu ecologistul TONIUC . Atentie la toaletari si mai consulta-te si cu alti ecologisti. De ex. cu M. BALAN. Si acesti cetateni trebuie bagati in seama. Balan participa la toate dezbaterile publice initiate de administratie, si voi iL dati afara cu militia Locala. HALAL sa va fie!!!

25/09/14 19:39
bvb

dumneavoastra si psd ati putea lucra si fara viceprimar si fara presedinte si fara consiliu local, fara nimic ca un staroste la o nunta care strange doar darul.

26/09/14 09:37
Vizitator

Intr-adevar, primaria ar putea sa functioneze si fara viceprimar, insa cel mai bine ar functiona fara un primar ca Cretu (cacofonie intentionata).

26/09/14 16:46
Alina Tihauan

Numele meu este Alina și trăiesc de ani buni într-o lume mai buna! Din exterior vad doar progresele pe care le-a făcut Bistrița cu acest primar. Poate ma înșel, poate totul e o strategie politica, nu ma interesează asta, ma interesează rezultatele. Și dacă toți ar munci pentru un scop comun nu ar mai fi loc de asemenea drame.
Și haideți sa nu ne ascundem sub anonimat (ecologist, bvb, vizitator etc). Fiți bărbați, Zoe-lor și îndrăzniți sa spuneți ce gândiți sub propriul user :)..doar o faceți pe Facebook cu postările despre grătare și copii la serbare!
Cu drag, Alina

01/10/14 12:28
Diana Corutiu

Draga Alina, despre ce progrese vorbesti? Din lumea mai buna in care traiesti tu se vede doar parcul municipal, proiectat pe vremea celuilalt primar, turnul bisericii inceput pe vremea celuilalt primar, etc? Dar spune ceva facut de actualul primar care se regaseste si in lumea mai buna in care traiesti tu si care-ti place.

01/10/14 16:48
Alina Tihauan

Dragă Diana,
De când trăiesc în lumea asta mai bună, Olanda, am învăţat să văd și să pun lucrurile în perspectivă și să mă bucur de rezultate si nu de promisiuni.
Bravo celuilalt primar pentru că a iniţiat aceste proiecte, bravo actualului primar pentru că a pus aceste proiecte în mișcare si bravo viitorului primar dacă va continua munca predecesorilor săi. Nu asta ar trebuie să ne/vă intereseze ca si bistriţeni?
Eu sper să mă întorc într-o bună zi într-o Bistriţă frumoasă, europeană, așa cum merită Bistriţa să fie.
Numai bine,
Alina

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5