Opt persoane au ajuns la spital, după ce s-au răsturnat cu maşina în şanţ

Opt persoane au ajuns ieri dimineaţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, pentru a primi îngrijiri medicale, după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie petrecut pe un drum forestier de pe raza comunei Dumitriţa. Acestea se aflau într-o remorcă tractată de un autorurism Aro, care îi transporta până la locul de unde culegeau afine.

„Şoferul, un bărbat de 38 de ani din localitate, a transportat, la cererea culegătorilor de afine, cu o maşină Aro carosată, un grup de persoane care voia să ajungă în munte să culeagă afine. În urma ploilor din ultimele zile, pe drumul forestier s-au format aluviuni. El a mers prea aproape de buza prăpastiei şi s-a răsturnat. O femeie are fractură de bazin şi un bărbat mai multe coaste rupte şi fracturi de membre. Ceilalţi şase s-au ales cu răni mai puţin grave”, a declarat primarul comunei, Vasile Moga, pentru timponline.ro.

Răniţii au ajuns în sat cu o altă maşină de teren, iar de aici au fost preluaţi de echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi ale SMURD şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Bistriţa-Năsăud vor deschide o anchetă pentru a stbili cauza producerii accidentului.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5