În urma unei reclamaţii,

OPC BN a sancţionat firma care „ridică” maşinile parcate neregulamentar

Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bistriţa-Năsăud a sancţionat cu o amendă de 5000 lei firma care se ocupă de ridicarea maşinilor parcate neregulamentar în municipiul Bistriţa. Societatea a fost verificată în urma unei reclamaţii făcute de un bistriţean care s-a trezit fără maşina pe care o parcase, pe str. Dragoş Vodă, pe un loc destinat celor care plătesc abonament. Numai că, locaţia nu era semnalizată corespunzător (în sensul că nu era prevăzut şi semnul adiţional de ridicare), şi nu au fost respectate procedurile prevăzute de Hotărârea Consiliului Local Bistriţa 214/2009.

Potrivit comisarului şef, Dina Suciu, prin articolul 9, alin.2 din HCL 214/2009 se interzice ridicarea directă a autoturismelor de pe locurile plătite. Într-o primă fază, Poliţia Comunitară trebuie să întocmească un proces-verbal de imobilizare pentru şoferul indisciplinat, în care să se prevadă un termen în care acesta are posibilitatea să plătească suma pentru deblocarea roţilor. Doar în cazul în care proprietarul autovehiculului nu se achită de obligaţiile financiare se poate recurge la măsura de ridicare a maşinii. De altfel, această prevedere legală a constituit motivul principal al sancţionării firmei respective.

Suplimentar, societăţii i s-a impus, prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, şi măsura returnării sumei de 300 lei plătite de şoferul reclamant. De asemenea, activitatea societăţii a fost suspendată temporar numai pentru zonele unde semnalizarea este necorespunzătoare, până la remedierea deficienţelor.

În 2010, în municipiul Bistriţa au fost ridicate peste 640 maşini care erau parcate în zone interzise. Agenţii de la Poliţia Comunitară au aplicat peste 350 amenzi care însumează aproximativ 56.000 lei, dar au dat şi 280 avertismente.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5