Onor şi demnitate pentru Armata României!

A fost Ziua Armatei României, o zi cu profunde semnificaţii pentru toţi militarii şi cetăţenii ţării, în 25 octombrie, un omagiu adus celor care şi-au jertfit viaţa pentru a fi liberi şi independenţi, când în 1945, la 25 octombrie, a fost eliberată ultima palmă de pământ românesc la Crei.
Pentru a sărbători cum se cuvine această zi deosebită şi cu profunde reverberaţii patriotice, în Garnizoana Bistriţa s-a organizat, la Monumentul Eroilor din Bistriţa, un emoţionant şi semnificativ ceremonial militar şi religios dedicat Zilei Armatei României.
După primirea onorului de către oficialităţi şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare de la Brigada 81 Mecanizată, s-a intonat Imnul Naţional al României, urmat de o slujbă religioasă specifică acestui moment, săvârşită de un sobor de preoţi.
A fost citit mesajul ministrului Apărării Naţionale – Mircea Duşa, adresat cadrelor militare şi militarilor, cu prilejul aniversării Zilei Armatei României, de către comandantul Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistriţa – col. Iulian Berdilă, care a felicitat militarii din subordine.
Primarul municipiului Bistriţa, ing. Ovidiu Creţu, a făcut un scurt expozeu privind rolul şi importanţa Armatei României în viaţa socială şi în actuala conjunctură politică periculoasă internaţională.
A fost depusă o coroană de flori din partea tuturor oficialităţilor judeţene, locale, cât şi a structurilor din sistemul naţional de apărare.
Fiind Anul veteranilor de Război, s-a adus un omagiu şi acestor categorii de eroi ai neamului.
Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea impecabilă a militarilor profesionişti, salutul, muzicii militare a garnizoanei, care a susţinut şi un microrecital de înaltă clasă.
Glorie, cinste şi onoare Armatei României!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5