Omagiu

Se împlinesc două decenii de când, la 4 aprilie 1992, scriitorul Lucian Valea lăsa în urmă această lume plecând acasă. A umblat o vreme printre noi gândind şi scriind, purtând cu el o existenţă violată de pumnul de fier al securităţii. N-a avut altă vină decât aceea de-a fi intelectual, gânditor şi scriitor. Sălbatica miliţie de partid l-a lovit exact în momentul când îşi întemeia o familie a lui. Familia Valea de la Năsăud…
Nu s-a bucurat de momente fireşti de fericire în sânul familiei lui.
Într-o noapte de iarnă (totul trebuia să aibă loc noaptea pentru ca teroarea să fie la cote maxime), de sfârşit de iarnă din 1950, securistul locului, Jicmond, a răcnit în casa profesorului Valea: „Mă banditule, futu-ţi mormântu’ mă-ti, tu vii cu noi!” A mers cu ei… A fost ridicat de ei…
Patru ani la CANAL şi încă un an la hidrocentrala V.I. LENIN; fără niciun proces, fără un simbolic act de justiţie. „Ordinul Administrativ al Securităţii” era mai presus decât oricare act de justiţie în România bolşevizată.
O nouă familie şi-a reîntemeiat târziu, la bătrâneţe, căci era deja bătrân cât lumea care-i refuzase locul cuvenit. Îşi crease o lume a lui din care uneori ne aducea versuri să citim. Să aflăm şi noi câte ceva din ce avea el acolo, în lumea aceea a lui.
Opera sa a rămas în bibliotecile noastre după ce el a plecat „Pe urmele lui George Coşbuc”.
Într-o dimineaţă de 4 aprilie, 1992, Lucian Valea a plecat acasă…
Mihai Lucian Valea