Olimpiu Nușfelean despre meseria de scriitor și despre revista Mișcarea literară

După răspunsul la o anchetă a tinere reviste clujene „Neuma”, despre cărțile pe care ar vrea să le citească, și după eseul „Critica literară ca operă de ficțiune” apărut pe două pagini în revista „România literară”, Olimpiu Nușfelean semnează încă două intervenții publicistice, în revistele „Apostrof” și „Pro Saeculum”. În revista „Apostrof” (redactor-șef Marta Petreu, redactor-șef adjunct Irina Petraș), Olimpiu Nușfelean este prezent cu un răspuns la ancheta „Scriitorii și riscurile meseriei”. În textul intitulat „Scriitor de duminică”, scriitorul bistrițean se exprimă asupra condiției scriitorului, a menirii scrisului, a dificultăților acestei meserii. Olimpiu Nușfelean spune, între altele: „Cînd vorbești de profesia de scriitor, poți înscrie lucrurile în două realități: profesia celestă și profesia vieții cotropitoare. În cheie celestă, te iei la întrecere cu Creatorul, creezi lumi cu ajutorul cuvintelor, scoțîndu-le dintr-un mare repaus... Numai că tu n-ai privilegiile instanței supreme, ca, la sfîrșitul unei zile de lucru, să arunci o privire peste lucrarea ta și să conchizi că e bine. Tu nu ai în tine criteriul absolut al reușitei, după care să te evaluezi. Tu porți în sufletul tău, de scriitor, îndoiala, una dintre marile tale caracteristici, pe lîngă creativitate. Te îndoiești de ceea ce faci, așa cum te îndoiești de temelia lumii. Oricît de optimist ai fi. Și apoi vine ziua de duminică, în care ar trebui să te odihnești. Dar scriitorul nu are duminică. El nu are o perioadă de răgaz. Abia a terminat o operă și se apucă de alta, ori în ce zi s-ar afla. N-ai obligații, n-ai presiuni, decît gîndul să-ți pui pe hîrtie lumea ta interioară. Și astfel scrisul nu-i o îndeletnicire strict sărbătorească, e corvoadă asumată în tăcere. De ce o accepți?” Sau: „Orice părerea ne-am face despre scris și scriitor, scriitorul în sine se află întotdeauna mai presus decît restul lumii și are dreptul la o atenție aparte. Acest statut e fundamentat prin secole de cultură și nu dispare nici în cea mai cruntă degringoladă a vreunei epoci. Sîmt epoci care cultivă și promovează un asemenea statut, altele îl înfrîng, dar nu-l anihilează. Scriitorul se comportă după cum poate. Da, e stresant să ai sentimentul valorii tale și să nu poți să-ți trăiești liber acest sentiment. Îl îngropi în suflet și scrii mai departe. Poți să îndrepți ceva în comportamentul societății? Desigur că nu. Dar poți să fii tu însuți – cu complexele și dezinhibițiile tale -, vertical, egal cu forța cuvîntului, respectuos, în primul rînd tu, față de litera scrisă. În asta stă, de fapt, și măreția scriitorului. Și de aici înainte scriitorul poate fi orgolios, vanitos, egocentric, invidios, singuratic, capricios, depresiv, anxios... În fiecare dintre aceste caracteristici se poate ascunde o individualitate creatoare. Poate că prin asemenea comportamente dă și el, scriitorul, cu tifla societății!...”
În revista „Pro Saeculum” nr. 1-2/2018 (director executiv Nina Deșliu, redactor-șef Rodica Lăzărescu), care apare la Focșani și în care publică, între alții, Dumitru Radu Popescu, Niculae Gheran, Magda Ursache, Liviu Ioan Stoiciu, Horia Bădescu, Cornel Ungureanu, Constantin Cubleșan, Mircea Popa, Mircea Tomuș, Andrei Moldovan ș. a., Olimpiu Nușfelean răspunde la întrebările unui redactor al revistei în cadrul unui amplu interviu despre revista Mișcarea literară, intitulat „Literatura are nevoie de un context cît de cît sanogen în care să evolueze. Și acest lucru îl asigură, desigur alături de o strictă promovare, și o revistă literară, cu toate inconvenientele generate de o asemenea prestație.” Directorul revistei bistrițene vorbește despre inițierea revistei, ca o necesitate a fenomenului literar care se dezvoltă în ținuturile bistrițene, beclenare și năsăudene, despre echipa redacțională (Olimpiu Nușfelean, Ioan Pintea, Virgil Rațiu, Andrei Moldovan – o perioadă, Alexandru Cîțcăuan), despre specificul muncii de redacție, programul publicației, influențele revistei scoase de Liviu Rebreanu în 1924 la București, de la care s-a preluat titlul („cred că de la modelul rebrenian am preluat (și) atitudinea sau abordarea „serioasă” a manifestării unei publicații literare, poate – să mi se ierte expresia!... – eleganța comportamentului publicistic, obiectivitatea…”), despre colaboratorii revistei, despre aspecte ce țin de tehnoredactare („Pentru o revistă e important să poată fi citită cu ușurință, așa că am evitat, pe cît a fost posibil, excesele de tehnoredactare, de design. O revistă poate fi tehnoredactată „frumos”, cu multă inventivitate grafică, dar asta o poate încărca, o sufocă „artistic”, și acest lucru nu-i e în avantaj.”), despre susținerea financiară de către Consiliul Județean Bistrița-Năsăud prin Centrul Județean pentru Cultură, sau, în anumite situații, de către Ministerul Culturii, despre filtrul critic asigurat de o revistă literară și despre reflectarea aparițiilor editoriale într-un fin raport între național și local („Un bistrițean care scrie despre o carte bună apărută undeva prin țară se cheamă că ilustrează benefic „localismul” nostru specific, ca și un scriitor de prin țară care scrie despre cartea unui bistrițean. Cred că acest domeniu am reușit să-l mai întărim în ultima vreme.”) În ceea ce privește modul cum revista reflectă activitatea scriitorilor bistrițeni, intervievatul spune: „Cît despre cei care trăiesc şi scriu aici, lucrurile ar trebui să fie ideale, adică să fie prezenți mereu în paginile revistei. Și sînt, în măsura în care sînt disponibili pentru a publica în revistă. Nu există nici o reticență în privința publicării autorilor trăitori aici, în situația în care se înscriu într-o grilă de criterii – foarte largă și laxă – a revistei. Revista are totuși un spațiu publicistic limitat. Cum sînt și autori pe care i-am dori mai mult prezenți în paginile revistei și care au motivele lor – pe care le respectăm – de a publica sau nu, de a publica mai rar. Desigur că revista ar putea să arate și „altfel”... Dar cum? Nu poți fi decît într-un anumit fel, nu în mai multe feluri, după umorile unuia sau ale altuia... Însă, cum mai ziceam, revista tinde să se plieze pe realitatea care există!...”
Nu în ultimul rînd, Olimpiu Nușfelean ține să configureze specificul scriitorului din provincie, modul lui de afirmare: „Mulți scriitori optzeciști importanți au fost dați de provincie. Iar informatizarea comunicării de azi sparge multe convenții provinciale. Bucureștiul e un centru, dar în raport cu ce, cu Parisul, cu Londra, cu nu mai știu ce mare oraș cultural mondial? Bucureștiul are cîteva tîrguri de carte extraordinare, dar nici Clujul sau Iașul nu rămîn mai prejos, ba, cred, la festivaluri de literatură, bat Bucureștiul. Uniunea Scriitorilor și-a consolidat (și financiar) cîteva reviste proprii, dar epoca postdecembristă marchează afirmarea cîtorva publicații extraordinare, făcute de obicei de cîte o mînă de scriitori. Să amintesc în treacăt, fără să epuizez lista, publicații precum Arca, Poesis, Discobolul, Pro Saeculum, Nord Literar (Baia Mare), Conta (Piatra Nemț), Caiete Silvane (Zalău), Bucovina literară etc., etc. Evoluează oare acestea în umilința marginii, a provinciei de margine? Cîteva festivaluri literare specifice le pun în atenție demersul!” Care ar fi raportul dintre intenție și realizare în cele din urmă? – „Intențiile sînt întotdeauna mai mari decît faptele!... Deși și faptele pot surclasa uneori intențiile. Pentru că faptele contează.”

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5