Olimpiu Nușfelean: Bunicii scot cureaua la societate

            O știre de presă, ca multe altele neplăcute, ne aducea într-o zi pe sticlă situația unor copii bătuți și înjurați de bunici. Era și aceasta una cu impact emoțional. De obicei sîntem avertizați de conținutul unor știri dure. Cum să te ferești de ele? Le înfrunți, cu tot sîngele sau noroiul cu care ești stropit pe față. (Știriștii își fac meseria, asta e.) Dar desigur că de asemenea știri ar  trebui să ne ferească guvernul, atent la viața noastră, nu însă prin cenzurarea mijloacelor de comunicare. În fine.

            În știrea cu pricina, era vorba de doi bunici din Galați care sînt cercetați de poliție după ce și-au supus cei 5 nepoți „unor violențe verbale și fizice greu de imaginat”. Acum, vorba vine, violențele nu sînt prea greu de imaginat, deja avem „școala” lor făcută la zi. După cum aflam din știri, bunicii le dădeau nepoților mâncare cu porția, îi loveau cu cureaua și îi țineau înghesuiți într-o cameră mică, la comun, o fată și 4 băieți. Copiii fuseseră luați în grijă de bunici, după ce tatăl a fost închis, iar mama i-a abandonat, plecînd la făcut bani în străinătate. Comportamentul violent al bunicilor a fost surprins de camera de supraveghere pe care aceștia o montaseră în camera copiilor, ca să îi urmărească în permanență. În încăperea strâmtă, cu paturi supraetajate, cei 4 băieții și o fată, care au între 11 și 17 ani - erau bătuți cu pumnii ori cureaua. Amenințările cu bătaia erau frecvente. Mama și-a abandonat copiii pentru Spania acum 10 ani, după ce soțul i-a fost trimis în închisoare. Nu avea cum sa îi crească și a luat o decizie pe care avea să o regrete tot restul vieții, zicea un ziarist. Unul dintre băieți a luat cardul de memorie al camerei de luat vederi care îi supraveghea și l-a arătat mamei.  Acum, când a reușit să își găsească, în sfârșit, cei cinci copii, la bunicii paterni, aceasta a privit cu revoltă aceste imagini. Mama copiilor mărturisește (îndurerată): „Până acum jumătate de an nu am știut nimic de ei. Doar ce îmi spunea tatăl lor, că o duc foarte bine. Dar ce am văzut acum... nu e deloc bine.” La poliție, copiii s-au plâns și că dacă îndrăzneau să ceară mai mult decât primeau în farfurie erau certați și băuți din nou.

            Aflînd asemenea vești, oficialitățile au reacționat rapid. Un purtător de cuvânt de la DGASPC Galați confirmă promptitudinea intervenției: „Copiii au fost preluați în regim de urgență și acum se află într-un mediu sigur pentru ei. Patru dintre cei cinci frați au fost preluați.” Băiatul mai mare, de 16 ani, a rămas la mama. Femeia ar vrea să îi ia și să îi crească ea pe toți, dar încă nu o face. Cei doi bunici, cercetați de poliție, contactați de un post TV – sau de mai multe canale – nu au vrut să dea nici o explicație. Ar putea să ajungă într-o sală de judecată. Ce să spună? Dacă autoritățile ar fi fost mai prompte, puteau ca, atunci cînd copiii au fost abandonați de părinți, în urmă cu zece ani, să le găsească bunicilor o culpă și să-i bage atunci la închisoare. Nu? Sau ce? Copiii ar fi avut o viață mai bună… Dar Autoritățile…

            Din toate știrile (din puținele ajunse la mine), nu s-a văzut sau înțeles că ar fi fost cineva care să fie și de partea bunicilor, să încerce să le înțeleagă atitudinea, chiar din puținele informații care ar fi put să fie decelate. E vorba de două persoane în vîrstă, poate pensionare, sau ajunse pensionare de-a lungul celor zece ani, care ar fi dorit să-și trăiască pensia în liniște. Ei s-au înhămat la creșterea celor cinci copii, la educarea cît de cît a lor, asigurarea hranei, a hainelor, a micilor sume pentru cine știe ce cumpărături. Cum e să crești cinci copii într-o casă mică, deoarece n-ai resurse să-ți construiești una mai mare? Au parcurs zece ani în vreme ce părinții copiilor stăteau departe de aceștia. Nu știm cît a stat tatăl la închisoare și dacă mai stă, ce lucrează și cît cîștigă mama în străinătate (are un nume, dar n-are rost să-l mai consemnăm), dar, după o nepăsare de zece ani, pe cine ar trebui să tragem mai repede la răspundere. Poate că mama o fi mai trimis niște bani bunicilor (paterni), dar cam atît. Nu e suficient. Autoritățile au fost prompte acum, dar timp de zece ani n-au dat, desigur, nici o atenție unei familii cu probleme sociale.

            Știriștii se miră acum că bunicii nu le dădeau copiilor hrană suficientă și-i mai și băteau. Dar e vorba de patru băieți și o fată, pe care năzbîtiile nu-i ocolesc. Credeți că bunicii aceia, cînd au decis să aibă grijă de copii, au făcut-o pentru a avea ocazia să-i înfometeze, să-i înjure și să-i bată? N-aveau altceva mai bun de făcut? Scot cureaua. De fapt, prin gesturile lor violente bat la fund autoritățile care le ignoră soarta, societate în care i-a aruncat viața. Problema e că o asemenea situație nu e unică. Ea poate fi găsită în multe alte cazuri, mai mult sau mai puțin asemănătoare. Se gîndește Statul – prin autoritățile de profil – la soarta acestor actori ai nefericirii? Cui îi pasă de durerile vreunui bunic? În fiecare campanie electorală de ani și ani, de zeci de ani, se fac tot felul de promisiuni, care sînt uitate imediat după alegeri, acoperite de grijile pentru sporirea salariilor demnitarilor. Nimic mai mult. Mințiți mereu, toți nefericiții sînt menținuți într-o realitate a disperării, a violenței de gîndire și comportament, mai mult sau mai puțin ascunse. Nici psihologii nu mai pot face mare lucru.