Oceanul de ninsoare

“Joia tematică” iniţiată de Florin Ioan Bojor şi-a deschis porţile cu prima conferinţă despre “Arta românească în diaspora”. Manifestarea s-a desfăşurat la Centrul Cultural Municipal Bistriţa şi l-a avut ca invitat pe artistul român din Regatul Spaniei, pictorul Augustin Ghebaru.

Augustin Ghebaru s-a născut la Bucureşti în 1975, este absolvent al Institutului de Artă Nicolae Grigorescu şi trăieşte în Spania. Câştigător al mai multor concursuri de specialitate, Ghebaru se exprimă plastic şi artistic în multiple forme, de la decorarea bisericilor cu artă bizantină, într-o lume catolică, la pictură post-modernistă, de la pictura corpului (body-painting) şi până la design vestimentar şi creaţii de modă (colecţia vestimentară “Vis Flamenco”).

Lucrările lui s-au bucurat de apreciere în Barcelona, Madrid şi Castellon. Despre Bistriţa, artistul mărturiseşte că-i inspiră foarte multe gânduri, că a găsit aici la Liceul de Artă “Corneliu Baba”, pe care l-a vizitat, o atmosferă deosebită, o dotare pe măsura marilor şcoli ale lumii.

Portretul artistului a fost realizat în cuvinte potrivite de către pictorul Macedon Retegan, care a făcut şi o scurtă prezentare a artei bizantine şi a influenţei ei în tot Occidentul, de-a lungul timpului.

Ineditul artei lui Augustin Ghebaru constă în abordarea fiecărui fragment de expresie într-o lumină originală, dar neaşteptată. De exemplu, chipurile de sfinţi dezvoltă vitralii în biserici catolice, cu aceeaşi forţă de convingere că la ei “acasă”; expoziţia de tablouri “Ocean”, bazată pe un joc de culori, pe formă de romb (pentru că rombul – spune Augustin Ghebaru – este un pătrat în mişcare şi ilustrează lumea în care trăim) este o expresie a culorilor aruncate pe pânză, culori cu trimitere la nuanţe de albastru, în măsură să transmită parcă sentimente aduse din adâncul oceanului; “body-painting” -ul (pictura pe corp) este în expoziţia lui Augustin Ghebaru o formă de artă vie; spectacolul de “performance-art” îmbina muzică şi dans, voce, unde sincretismul artelor guvernează în adevărate şi seducătoare momente artistice; colecţia de modă creează o artă aplicată, amestec de scenă şi stradă, de eleganţă şi pret-a-porter, într-o armonie de formă, culoare şi stil.

În faţa unui public discret, curios şi călduros, Augustin Ghebaru a vorbit, cu imagini, despre arta lui ca mod de-a trăi într-o “altă lume” în această lume.

Inventarea unei noi lumi este o condiţie a existenţei, mai ales în Diaspora. Evadarea din cotidian se face prin forme diferite, în aşa fel încât, dacă una se stinge, o alta să se aprindă.

Adept al nonfigurativului pe pânză şi al dezvoltării emoţiei prin culoare şi “mişcare” pe care aceasta o realizează întâi pe retină, apoi în minte, apoi în suflet, Augustin Ghebaru ajunge să caute figurativul în toată fiinţa lui, în corporalitate, pictând direct pe corp, pe piele, pe trupuri ce ies din pictură şi reintră în pictură, trupuri care coboară din aceeaşi paletă coloristică, intrând într-o logică a sentimentelor, arătându-se întru totul cu ceea ce tabloul reprezintă şi transmite.

Drumul artistului de la pictură bisericească la pictură pe corp şi creaţie vestimentară este un (alt) fel de traseu de la sacru la profan, prin extragerea esenţei vieţii, oriunde ar fi ea, acasă ori în străinătate, în artă sau în teoria despre artă, în vis ori în realitate.

Dacă “Joia tematică” a consacrat prima ei dezbatere artei plastice, atunci în fiecare joi ne vom gândi la pictură, vom fi însoţiţi de pictură, făcând ca zilele să ne amintească fiecare în parte de cele şapte arte.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5