Obiceiuri străvechi scoase din lada de zestre, de Paște, la Tureac. Felicitări, Sanda Cioanca!

A doua zi de Paște s-a desfășurat în localitatea Tureac, comuna Tiha Bârgăului, un amplu spectacol artistic ce a reunit un număr impresionant de spectatori, care au asistat la un regal folcloric ce a cuprins cântece, jocuri țărănești tradiționale, poezii populare, orații de nuntă, obiceiuri locale, teatru popular ș.a.
Întreaga manifestare a fost coordonată de renumitul rapsod popular Sanda Cioanca, un veritabil tezaur uman viu al județului Bistrița-Năsăud, cea care prin acest proiect cultural-artistic a adunat întreaga comunitate sătească la Căminul Cultural, și a reușit să ofere o frumoasă imagine despre cultura tradițională locală, valorificată scenic cu măiestrie, distincție, autenticitate și talent.
Astfel, în prezenta publicului dornic să revadă artiștii populari ai satului, dar și pe cei invitați din comunele vecine, spectacolul folcloric a debutat cu un tablou artistic religios, ce a cuprins recitaluri de poezie populară susținute de poetul Zaharie Ilieș și interpretare de pricesne; totul a continuat armonios cu o secvență din nunta tradițională de pe valea Bârgăului, și desigur cu performarea scenică a obiceiurilor: „Șezătoare la Tureac” (copii și adulți) și „Măsura oilor”, localnicii încheindu-și programul artistic cu o piesă de teatru popular, ce a evocat întâmplări inspirate din lumea satului.
Au susținut apreciate recitaluri muzicale solistele: Ancuța Galben, Paula Vlad, Alexandra Bălan, Oana Ilie, Mihai și Nicolae Beșa, Ionuț Curean, alături de îndrăgitele interprete de muzică populară: Florina Bălan, Andreea Pavelean, Ligia Curtean, Mariana Condrea, Tudorica Brumă.
Un deosebit medalion artistic, cu momente de cântece și jocuri populare au susținut membrii Ansamblului Folcloric „Plaiurile Bârgăului” din comuna Prundu Bârgăului, instructor coregraf Valentin Ciurea și conducerea muzicală Florin Sas, valoros taragotist al județului nostru, dirijor al Orchestrei, formată din copii și tineri instrumentiști, care au asigurat întregul acompaniament muzical al programului susținut de artiștii bârgăuani.
În încheierea acestei prestigioase activități culturale județene au adresat scurte alocuțiuni: preotul paroh Cristian Grigore Ianchiș, domnul primar Vasile Șut, și prof. Emilia Ometiță, șef - Biroul Cultură Tradițională din cadrul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, cu toții adresând felicitări pentru prestațiile scenice ale artiștilor populari locali și pentru acest spectacol folcloric de înaltă ținută artistică.
Cinste celor care în ceas de mare sărbătoare creștină, au ales să fie un exemplu pentru comunitate, s-au implicat în organizare cu dăruire și au ales să lupte pentru păstrarea și promovarea valorilor noastre naționale, reprezentate de cântec, joc, port și grai popular românesc.
Felicitări tuturor !
Biroul Cultură Tradițională, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Photo: Arhiva CJC BN

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5